joi, noiembrie 30, 2006

Andrei

Andrei are 16 ani si e dinamovist ca si taica-su. Eu, stelist si cu toate acestea eu il admir si daca as fi avut baiat as fi vrut sa-i semene. Sa pui un stelist sa scrie un articol despre calificarea lui Dinamo e aproape o crima. Nu o voi face.
Andrei face parte dintre acei suporteri ai lui Dinamo care "nu ar calatori niciodata cu Blue Air", nu pentru ca are rau de inaltime, ci pentru ca i se face rau cand vede atata prostie in jurul lui si nu poate face nimic. Asa sunt suporterii tuturor echipelor, si buni, si rai.
El e mai dinamovist decat teribilistii din avion. El se bucura si sufera pentru Dinamo. Aseara a fost randul lui sa se bucure, pentru ca Dinamo stie sa-si onoreze suporterii adevarati. Dinamo i-a facut cadou de Sf. Andrei calificarea in primavara europeana. Asa cum la aniversarea a 16 ani i-a facut cadou calificarea in grupele UEFA.
Andrei este nasicul meu si azi isi serbeaza onomastica.
Andrei, fie si numai pentru tine, aseara am fost DINAMOVIST. Dar sa nu ma spui lui taica-tu!

miercuri, noiembrie 29, 2006

Clopotul lui Gauss


Un articol din editia de ieri a "Evenimentului Zilei" m-a determinat sa schimb tema de azi in ultimul moment. E un articol in care se face referire la doping-ul sistematizat, perfectionat care domina sportul de performanta. In slujba dictonului "Citius, Altius, Fortius" azi nu mai lucreaza sportivi si antrenori, ci Institutii de Cercetare, laboratoare ultraperformante in care sala de sport a fost inlocuita cu o eprubeta, iar hrana sportivilor cu steroizi, sange pentru transfuzii, etc. Suntem martorii unui spectacol grotesc, in care confruntarea se face la nivel tehnologic, iar sportivii ajung sa fie asistentii propriilor lor "performante".
De ce s-a ajuns aici? Iata o intrebare care va naste multe speculatii, polemici, intrigi, controverse, insa toate acestea ajung intr-un punct comun: BANUL. Goana nebuna dupa avere a unor manageri, cu atat mai mult cu cat unii sunt fosti sportivi, a facut ca aceste competitii sa se mute din arena sportiva in laborator. Numai daca stau sa fac o analiza a tenisului din ziua de azi, ma ingrozesc, cand vad ca ultimul mohican al sau (Andre Agassi) s-a retras si odata cu el si pasiunea mea pentru un sport, pe care acum 20-30 de ani il sorbeam picatura cu picatura pe la televiziunile vecine. Primul care a stricat tenisul a fost o masina suedeza, pe numele sau, Bjorn Borg. Castiga in linie fara a i se vedea pe fata cea mai mica grimasa. Apoi au aparut "pionii" lui Tiriac: Becker, Ivanisevici. Incet, incet, banul castiga tot mai mult teren in lupta cu spectacolul. Am ajuns in situatia in care nici macar nu ma mai intereseaza cine a castigat nu stiu ce turneu, pt ca raspunsul il stim dinainte.
In tema de ieri faceam o remarca: "Castig bani pentru a-mi controla viata, nu ea pe mine", de data asta ma voi contrazice singur si voi completa: "Cand banii depasesc cu mult nivelul de controlabilitate, viata incepe sa preia controlul asupra individului". Functia asta matematica a controlabilitatii e un fel de "Clopotul lui Gauss", iar lucrul cel mai important este sa mentii "viata" in limitele ei de controlabilitate. Florence Griffith Joyner a fost unul din accidentele medicinei sportive, probabil ca si Vrabioru si Haldan si daca nu se va face ceva concret in acest domeniu, lista va continua.

marți, noiembrie 28, 2006

Muncim pentru bani, pentru a putea controla viata si nu viata pe noi

Voi face o scurta revenire la tema de alaltaieri si voi argumenta mai pe larg notiunea de "capsunar”, in aceasta categorie incluzandu-i nu numai pe cei ce muncesc “in afara”, ci in general pe cei ce, pentru a-si asigura o viata decenta, trebuie sa suporte rigorile despartirii de cei dragi. Nici-unul nu pleaca de drag, sau pentru a calatori si a vedea lumea, vremea lui Columb a apus de mult, nu mai e loc de aventura, totul tine de control. Muncim pentru bani, pentru a putea controla viata si nu viata pe noi. Iar asta imi aduce aminte de o expresie dintr-un film vazut cu ani in urma: “If you can’t fix it, fuck it!”.
Am lucrat mai bine de 5 ani pe Platforma Centrala in Marea Neagra si in toti acesti ani am avut ocazia sa intalnesc diferiti jurnalisti veniti special pentru a incerca sa descrie cat mai bine viata din mijlocul marii, asa cum e ea perceputa in interiorul ei. Nu stiu cati au citit aceste reportaje, sau le-au urmarit la televiziune, insa eu, unul din cei implicati, le consider cat se poate de obiective. Nu a existat nici-un fel de exagerare in aceste reportaje, iar unul care imi vine in minte acum a fost publicat in Jurnalul si se intitula “Dansand cu lupii, in mijlocul marii”. Cine l-a citit, probabil ca altfel percepe notiunea de “capsunar”. Acolo in mijlocul marii, departe de familiile de acasa exista o mare familie, o familie care, din pacate, aici in celalalt capat al lumii, imi lipseste.


Un subiect care a atras atentia romanilor in ultima vreme a fost “Cel mai mare roman al tuturor timpurilor”. Evident au existat multe discutii si pe blog-uri sin afara lor, un aspect insa as fi avut de relevat: doi importanti romani, care dupa parerea mea ar fi trebuit sa nu lipseasca din primii 10, sunt Henry Coanda si C.I. Parhon. Curios e ca Ana Aslan a primit ceva voturi, insa mentorul ei (CI Parhon), nu. Si mi-am pus o intrebare oarecum fireasca. De ce? Pentru ca ambii au fost “capsunari”, iar in vremurile comuniste, cei ce plecau in afara tarii si isi faceau un nume, o cariera acolo, erau un fel de “paria” societatii. Prea putin am invatat in scoala despre ei, descoperirile lor au fost minimizate si efectul s-a vazut in urma acestui vot national. Si in acelasi timp ambii au fost oameni ce au incercat sa schimbe lumea si chiar au reusit. Inchipuiti-va cum ar fi existat lumea de azi fara inventia lui Coanda, dar fara studiile lui Parhon, despre care americanii spun ca marele sau ghinion a fost ca s-a nascut cu 100 de ani prea devreme. Iar lista aceasta poate continua.

luni, noiembrie 27, 2006

Cum de a fost posibila atitudinea suporterilor lui Dinamo?

Nu vreau sa cad in extrema cealalta si a spune ca si presa are partea ei de vina, ca le-a "cautat prea mult in coarne", atunci cand de fapt ar fi trebuit sa ia o atitudine ceva mai echidistanta, insa adevarul e undeva la mijloc, iar realitatea cruda este ca stim sa pretuim prea putin valorile dobandite ale democratiei si ca fiecare intelege prin aceasta, un mod individualist de existenta.
Nepasarea fata de cei din jurul nostru a crescut proportional cu prapastia dintre restrictiile comuniste si libertatile democratiei. De la "grija fata de om" am trecut brusc la totala indiferenta, cu tangente spre nesimtire.
Acum cateva luni, Robert Turcescu a avut o emisiune la Europa FM legata de nesimtirea romanului in general si a bucuresteanului in particular, asta in urma unui sondaj mondial ce plasa Bucurestiul pe penultimul loc din lume la capitolul "cele mai civilizate metropole din lume". Doar Lagos-ul era in urma noastra. La vremea aceea am considerat deplasat rezultatul acestui sondaj, acum parca as fi ceva mai rezervat.
Si cu ocazia asta ne intoarcem iar la justitia noastra cea bolnav de corupta. Sa nu uitam ca, anul trecut, tot suporterii lui Dinamo au fost cei care au intrat in conflict cu autoritatile bulgare, la Constanta la fel au actionat, ce masuri s-au luat? Nici-una.
Justitia in Romania inca doarme, pentru ca ea insasi nu a inteles democratia asa cum trebuie.

duminică, noiembrie 26, 2006

"Capsunari" din toate tarile, uniti-va!

Unul din romanele indragite ale copilariei mele se numea "Ciresarii". Nu intelesesem eu prea bine de ce acest nume, insa iata ca realitatea pe care o traim astazi ne face sa fim eroii unui alt roman, nescris deocamdata, "Capsunarii". Ideea mi-a dat-o un articol scris de Ovidiu Ioanitoaia acum circa un an de zile si care chiar asa se intitula: "Capsunarii". Fie ca ne place sau nu, indiferent de munca pe care o desfasuram, asa suntem perceputi.
Cine suntem noi "capsunarii"? Suntem o categorie sociala apreciata si in acelasi timp exploatata in afara si invidiata in tara, asa cum aveam sa constat pe un blog acum cateva zile. De ce? Pentru ca in Romania totul se reduce la bani. Contestatarii nu pot vedea mai departe de banii pe care-i castigam, pentru ei nu exista despartirea de familie, pentru ca nu o simt si gandesc ca si pentru noi nu exista notiunea de saracie pentru ca nu o simtim, insa fiecare si-a ales un drum in viata si trebuie sa-si vada de propriul mers.
Ce suntem noi "capsunarii"? Suntem o marfa de export a Romaniei, ieftina si de calitate, si tocmai de aceea am si deschis acest blog.
Suntem poate 1 milion de romani care muncim afara, fiecare din noi si-a facut o idee despre cum este perceput si tratat colegul, care poate fi englez, sau rus, sau polonez, sau filipinez sau mai stiu eu ce natie o fi. Eu am avut ocazia sa lucrez mai mult cu englezi si unul din lucrurile pentru care ii apreciez este modul in care se ajuta unii pe altii, cum se "trag" in diferite proiecte unii pe altii, ce-i drept fiind avantajati si de universalitatea limbii engleze. Intotdeauna mi-am dorit ca si noi romanii sa ne comportam la fel, cu atat mai mult cu cat e cam stiut faptul ca atunci cand sunt 3-4 romani, incepe raca intre ei. Blog-ul asta nu se doreste altceva decat o punte intre "capsunarii" din toata lumea, ceva care sa-i uneasca in ciuda distantelor, fuselor orare sau meseriilor practicate.
Fiecare dintre noi auzim pe la munca despre disponibilitatea unui post, care in cele din urma va fi ocupat de un englez evident; de ce sa nu profite un "tovaras capsunar" de asta? De ce sa nu fie roman, ci alta natie?
De ce sa fim sclavii unor agentii de plasare de forta de munca din tara, care de multe ori castiga din munca noastra mai mult decat noi? In Europa, agentiile de acest gen castiga undeva la 10%, la noi daca prinzi o agentie cu 50% zici ca ai avut noroc, iar daca e una cu comision foarte mic, atunci poti fi sigur ca locatia e undeva in Nigeria, Angola sau mai stiu eu ce tara cu coeficient mare de risc.
Haideti sa ne cunoastem, sa ne ajutam unii pe altii, pentru ca noi cei departe de casa, oricum nu avem alta distractie in timpul liber decat acest internet, atunci cand exista, si pe care il folosim ca pe un drog.