Un... Korean la Paris (XI)

Desi ni s-a spus de la bun inceput ca la 2 adulti platitori, copilul are intrare gratuita peste tot, ei bine, la "Cite de l'industrie et technique" (CIT, foto 1, stanga) a trebuit sa platim inca 6 EUR pentru copil, ca are peste 7 ani. Suntem indrumati catre etaj, unde sunt muzeele, ca sa le zic asa, in realitate un fel de free-expo, unde atat copiii, cat si adultii se pot juca de-a inventatorii. Sa lansezi o racheta, un satelit pe orbita, sa pilotezi, plus o gramada de console, playstation-uri, unde daca e sa stai iti trebuie pe putin o jumatate de zi. In plus mai erau cateva expozitii, locuri de joaca pentru copii (pe doua categorii de varsta: 3-6 si 7-12), un planetariu si nici nu-mi mai aduc aminte totul, pentru ca si de data asta am foti presati de timp. Am stat 2 ore numai la etaj si nici macar nu am apucat sa vedem tot si nici la planetariu n-am ajuns, ca intarziasem 5 minute si incepuse deja ultima reprezentatie. Cu siguranta vreau sa mai vin aici, insa de-acum stiu ce am de facut: de pe site-ul de net oraselului imi voi cumpara tickete full-option, 20 EUR/adult, in care ai acces peste tot, plus 1 film in Geode - sfera din oglinzi pe care o puteti vedea in fotografia alaturata (foto 2, dreapta). De partea cealalta a sferei e un fel de parculet al studentilor (asa cum vazusem la Timisoara candva), un loc unde tinerii stateau intinsi pe iarba, fie discutau, jucau fotbal, volei, carti, altii citeau cursuri, o atmosfera placuta, care m-a facut sa revad anii studentiei cu ochii unui adult (zice lumea, sau cel putin asa reiese din buletin). Tot in parculet mai exista si un mic centru unde copiii pot calari ponei. Nu ne-a uimit prea tare chestia asta, pentru ca in Austria, anul trecut, Roxana s-a cam saturat de ponei; acolo sa vezi educatie a copiilor pro-echitatie. S-a cam facut ora 18.00 si cum CIT era la inchidere, o taiem la metrou cu directia Sacre-Coeur. Iesim din gura de metrou si ramanem un pic blocati: se vede basilica, insa pana la ea trebuie sa strabatem o strada lunga de cateva sute de metri, cu sute de boutique-uri pe ambele parti si inghesuiala ca in tramvaiele din Ghencea, cand are Steaua meci. Oops, atentie la buzunare! imi zic, mai ales ca Tibi ne avertizase sa fim precauti in partea de Nord a orasului. Basilica Sacre-Coeur (foto 3, stanga) e la fel de alba si frumoasa, cum se vede si din Turnul Eiffel; populatia mai putin. Ei bine, draga cetitorule, daca vrei sa stii unde stau adunate Ghencea, Podul Grant si Ferentarii Parisului, toate la un loc, ai aflat: pe strazile inghesuite din fata Basilicii Sacre-Coeur. N-am sa inteleg niciodata de unde atata toleranta fata de jegurile unei societati, si unde? Tocmai in fata unui lacas sfant. Sau poate tocmai de-aia. Ii vezi cum stau la panda, cum adulmeca fiecare turist ce le trece prin fata. Seara, cred ca e infiorator. Politia, din cand in cand, isi mai face aparitia. Pana sa apara ei, nenorocitii erau deja ascunsi. E un fel de joaca de-a "Hotii si vardistii", nu fac altceva decat sa atraga atentia turistilor. Dupa ce ne-am mai tras sufletul pe iarba din fata basilicii, ca tot parizianul, mergem usor spre Place Pigalle (foto 4, dreapta) sa vedem si noi, deh, curiosi ca romanul, ce minunatii zac pe acolo. In drum spre Place Pigalle trecem si pe langa funicularul ce ar trebui sa te urce pana la basilica, insa care, ca si celebrul "L'Orologe du Temps", era "en panne". Ziua, Place Pigalle nu iti atrage atentia prea tare, pentru ca "gazdele" inca nu au iesit la vedere. Daca esti mascul feroce si nu te mai poti abtine pana seara, cand apar "veveritele", multitudinea de sexodromuri (foto 5, stanga-jos), sex-video-showuri, etc iti sta la dispozitie. 2 EUR/cabina si te-ai scos. Peste drum e celebrul Moulin-Rouge (foto 6, dreapta-jos). Aici s-a format inca de acum coada la intrare (si cred ca nici 8 pm nu era, cand am trecut pe acolo). Nu stiu ce spectacol ruleaza, insa cu siguranta nu concerteaza Dan Grigore, asa ca nu suntem interesati. Sau poate, da, insa e mai greu cu copilul, ca trebuie sa ii explici, iar copilul probabil ca nu intelege de ce suntem asa de reticenti, ca pe la scoala oricum vorbesc copiii. Asta e una din cele mai mari dileme ale vietii: parintii isi cred copiii prea mici pentru a afla unele adevaruri, iar copiii ne considera retrograzi ca ne facem iluziile astea. Totusi, parca la 10 ani, e cam mica, zic eu, asa ca ne ferim sa dam prea multe explicatii si ne ajuta si copilul de data asta, pentru ca realizeaza momentul si nu ne pune intrebari stanjenitoare. Tot mergand la pas, ajungem in Place de la Clichy, iar de aici, pe rue de la Clichy, la nr. 28. Aici este casa in care a trait vreme de 47 de ani, marele nostru compozitor, dirijor, profesor, George Enescu sau Georges Enesco, cum l-au rebotezat francezii. Pe casa exista o placuta pe care se specifica toate aceste lucruri si se si subliniaza ca e roman (comparativ cu Brancusi, unde nu se specifica in mod expres). Eram curios sa vad casa lui Enescu, pentru ca acum aproape 30 de ani, am facut o lucrare pentru scoala (acum le zice portofolii) in care a trebuit sa strang date biografice despre Enescu si asa am ajuns sa memorez adresa asta. In 30 de ani nu am uitat-o si nici n-am avut-o notata pe undeva. Incurcasem doar numerele: eu retinusem nr. 24 si la fata locului era nr. 28, insa si strazile astea e posibil sa fi fost renumerotate. Pe la nr. 20-24, in schimb, era un Cazino de toata frumusetea, asa ca Georgica al nostru a stiut pe unde sa se aciueze: aproape de Cazino, Moulin Rouge, etc. A avut surse de inspiratie ca lumea, de-aia i-a iesit si muzica de calitate.