Un... Korean la Paris (XII)

Ziua a 6-a si ultima, cireasa de pe tort sau "Finis coronat opus"

Le-am accelerat pe fete un pic mai devreme, ca stiam ca in acea dimineata urma sa se desfasoare la Paris, celebra cursa anuala de maraton. Dupa ce am mancat, eu am coborat in holul receptiei sa cer amanunte de la receptioner. Tipul imi spune ca deja a inceput cursa, inca de dimineata (foto 2, dreapta si foto 3), dupa care zice sa astept 2 sec, timp in care butoneaza ceva la computer si-mi arata pe un site, care transmitea cursa live, punctul unde au ajuns competitorii. "Valeu, mai aveau putin si ajungeau, ca erau deja la km 3x (treizeci si ceva, nu mai retin)!". Le accelerez pe fete (ceva obisnuit la mine) si directia Arcul de Triumf, sa prindem sosirea. Cand esti grabit, e clar ca nimic nu-ti iese cum vrei. Asa ca, nici eu nu am nimerit din prima iesirea de la metrou. In fine iesim bine, tratam arcul de triumf cu totala indiferenta, pentru ca sosirea are loc pe unul din bulevardele ce formeaza celebra "Etoile" cu 12 brate. Baga-te din nou prin pasaj, pentru ca imensitatea aia de intersectie nu o poti traversa altfel, si iesim unde trebuie. Bagam pas accelerat, ca mai toti intarziatii la spectacol, eu si Roxana ne punem pe cap scufiile rosu-galben-albastre pe care scrie ROMANIA si incercam de-acum sa ne gasim un loc cat mai aproape de linia de sosire, fapt pentru care trebuie sa ne mai deplasam cateva sute de metri. Pana am ajuns noi acolo, deja primii 2 au trecut linia. Il mai vedem pe al treilea abia. Gandim pozitiv. La o cursa de maraton nu exista invinsi, exista numai invingatori, chiar daca pentru unul singur se canta imnul national. Ca este asa o dovedeste si fotografia alaturata (foto 4), reprezentand o secventa din competitia similara a persoanelor cu dizabilitati.

Tot cautand pe net poze legate de maraton, am dat de superba fotografie postata stanga sus (foto 1). Abia dupa ce am vazut-o am inteles de ce startul cursei de maraton se da asa devreme. Priviti-o cu atentie! Toate cele 3 triumfuri adunate intr-un singur arc: triumful in lupta impotriva dusmanului (Arcul de Triumf in sine), triumful zilei in fata noptii (rasaritul de soare) si triumful vietii in fata mortii (cursa de maraton). Este, dupa mine, o mostra de perfectiune in arta fotografica, comparabila cu evolutia Nadiei la Montreal. Cuvintele aproape ca nu-si au rostul. Minunati-va, cruciti-va si intrebati-va: "Cum o astfel de fotografie nu a fost premiata cu Pulitzer?". Raspunsul e simplu: pentru ca niste "capitalisti burtosi", care de zeci de ani premiaza numai fotografii ce prezinta nenorocirile omenirii, dar care, sunt convins, n-au donat nici macar un cent pentru o cauza nobila, manifesta o gandire retrograda, cat nu gasim in toata romano-bulgarimea balcanica. Ru-si-ni-caaa! Ru-si-ni-caaa!

Cu siguranta ca fotografia respectiva a mai fost prelucrata cu softuri profesionale, insa si in stare bruta sunt convins ca arata bine. Problema e ca oricat de reusita ar fi, nu poate fi premiata, cat timp nu are ca tema: somajul, foametea, razboiul, cutremurele, tsunami, etc. Celelalte fotografii de la maraton le-am gasit pe un blog parizian de fotografie. Mai multe poze le puteti vedea acolo.

Am plecat la fel de grabiti de la maraton, pentru ca mai aveam inca atatea de vazut. Urmatoarea escala: Hotelul Invalizilor (foto 5), ce adaposteste un impresionant muzeu al armelor si armurilor, precum si, in celebrul sau dom, mormantul lui Napoleon. Hotelul a fost transformat de catre Napoleon, in perioada domniei sale, in spital de campanie. Se zice ca, si in conditiile astea, si tot nu au fost locuri suficiente pentru raniti. Cand se vorbeste despre muzee in Paris, toata lumea se grabeste sa zica Luvru. Nu pot spune daca Luvru e cel mai mare sau nu, probabil ca da, insa acest muzeu al armelor si armurilor este impresionant de-a dreptul (foto 6 - o schita computerizata a intregii constructii a Hotelului Invalizilor). Si asta o spune unul care nu a manifestat, nici macar la 5-6 ani, pasiune pentru pusti sau pistoale. Aviz tatilor de baieti: daca veniti cu copiii pe aici, incercati sa-i intelegeti si sa acceptati ca minim o jumatate de zi va trebuie sa vedeti acest muzeu. Noi am vazut cam jumatate, in pas alert si tot ne-a luat aproape 2 ore. Si am fata, nu baiat.

Dupa muzeu am vizitat, evident, si domul (foto 7), unde-si au locul ramasitele lumesti ale celebrului dictator francez (foto 8, ultima). Va surprinde expresia folosita? Credeti ca Napoleon a fost altceva decat un Hitler al acelor vremuri? Nu a existat tehnica militara de pe vremea lui Hitler, ca altfel am fi trecut prin aceleasi nenorociri. Sau poate nu stiati ca Hitler a studiat in amanunt comportamentul lui Napoleon. A fost, intr-adevar un geniu militar, insa oare Hitler n-a fost? Uite, insa, ca francezii au stiut sa vanda si imaginea unora care nu merita sa fie pomeniti de istorie, cel putin nu ca personaje pozitive. Ingramadeala mare la sicriu si restrictii, cum numai la "Mona Lisa", la Luvru, am vazut. Atat doar, fotografiatul e permis. Mormantul se afla in centrul domului, pe margine fiind expuse piese de vestimentatie, arme, apartinand lui Napoleon. Probabil ca nu voi intelege niciodata de unde atata fast pentru un mormant. Am crezut ca numai rusii l-au zeificat intr-atat pe Lenin, cu celebrul mausoleu construit in memoria-i, copiati la scurta distanta de bulgari cu mausoleul lui Dimitrov. Voi continua maine cu Pantheonul, Sorbona si Muzeul de arta medievala.