Misiune imposibila

Ca jucător, Gică Hagi s-a aflat mai tot timpul în poziţia de a media conflicte între coechipieri, între jucători şi conducere, între jucători şi presă, de cele mai multe ori ajungând ţinta celor ce-şi exersau tirul asupra echipei naţionale. Atitudinea sa pozitivă, adesea subiect de ironie ieftină în gura presei, a contribuit din plin la consacrarea a ceea ce azi numim cu mândrie, dar şi cu regret, generaţia de aur. Hagi era CĂPITANUL. Era cel care avea o vorbă bună chiar şi pentru cei ce gafau flagrant. Pe Bernabeu, cu siguranţă ar fi avut o vorbă bună despre Bănel, una care să-l remonteze în timp util.
Acum, în calitate de antrenor, Gică e pus din nou în postura ingrată de a media conflicte: între jucători şi patron, între patron şi public, între el şi publicul din Constanţa, între mentalitatea actuală a elevilor săi şi cea pe care el doreşte să o impună la echipă, dar mai presus de toate acestea Hagi doreşte cu ardoare să demonstreze că talentul din teren si experienţa acumulată ca jucător sunt promisiuni certe pentru o carieră de antrenor de clasă. Nu-i uşor, cu atat mai mult cu cât este presat de timp, patron, fani şi nu în ultimul rând de presă. Cere răbdare, însă nimeni pare că nu e dispus să i-o ofere. Uneori mă şi intreb de unde atâta putere de a rezista. Sau poate că tocmai el este RĂZBOINICUL pe care şi-l doreşte Becali. Se spune că nu-i obligatoriu ca un mare fotbalist să ajungă mare antrenor. Aşa este, însă nu e nici imposibil (a se vedea cazul Cruyff). Ambiţia şi gândirea pozitivă îi dau acest drept.
Dacă la Constanţa, Farul se stinge încet-încet, o rază a sa tinde să lumineze o Stea, înainte ca aceasta să ajungă "gaură neagră".