Cugetare de week-end prelungit

Via Ovidiu, preiau o idee pe care mi-ar placea sa o comentam:

"Traim intr-o societate bolnava, pentru ca statul e preocupat sa vindece boli, nu sa previna aparitia lor."

Simply - the BEST!

UCM Resita a castigat Cupa Challenge la handbal, echivalentul Cupei Intertoto de la fotbal. Pentru cei mai putin informati, trebuie sa subliniez ca meritul in proportie de 99% al acestei victorii ii apartine super-antrenorului Aihan OMER, care dupa ce a facut minuni cu HCM Constanta isi vede incununat efortul cu o alta echipa pe care, ca si pe HCM, a ridicat-o de jos.
Felicitari, AIHAN OMER! Asta ne esti:

SIMPLY, THE BEST!

PETITIE pentru dizolvarea Parlamentului

Via CD, aflu ca exista un site care strange 500.000 de semnaturi pentru dizolvarea Parlamentului. Un sondaj de pe hotnews arata ca 89.1% din vizitatorii sai vor merge la Referendum, semn ca lumea nu mai e asa de indiferenta. Lumea vrea sa schimbe ceva in tara asta si nu sa se multumeasca cu celebra si idioata replica "Traiesc in Romania si asta-mi ocupa tot timpul". Daca vrei sa te implici cu ceva pentru tara ta, voteaza AICI.

Un... Korean la Paris (XI)

Desi ni s-a spus de la bun inceput ca la 2 adulti platitori, copilul are intrare gratuita peste tot, ei bine, la "Cite de l'industrie et technique" (CIT, foto 1, stanga) a trebuit sa platim inca 6 EUR pentru copil, ca are peste 7 ani. Suntem indrumati catre etaj, unde sunt muzeele, ca sa le zic asa, in realitate un fel de free-expo, unde atat copiii, cat si adultii se pot juca de-a inventatorii. Sa lansezi o racheta, un satelit pe orbita, sa pilotezi, plus o gramada de console, playstation-uri, unde daca e sa stai iti trebuie pe putin o jumatate de zi. In plus mai erau cateva expozitii, locuri de joaca pentru copii (pe doua categorii de varsta: 3-6 si 7-12), un planetariu si nici nu-mi mai aduc aminte totul, pentru ca si de data asta am foti presati de timp. Am stat 2 ore numai la etaj si nici macar nu am apucat sa vedem tot si nici la planetariu n-am ajuns, ca intarziasem 5 minute si incepuse deja ultima reprezentatie. Cu siguranta vreau sa mai vin aici, insa de-acum stiu ce am de facut: de pe site-ul de net oraselului imi voi cumpara tickete full-option, 20 EUR/adult, in care ai acces peste tot, plus 1 film in Geode - sfera din oglinzi pe care o puteti vedea in fotografia alaturata (foto 2, dreapta). De partea cealalta a sferei e un fel de parculet al studentilor (asa cum vazusem la Timisoara candva), un loc unde tinerii stateau intinsi pe iarba, fie discutau, jucau fotbal, volei, carti, altii citeau cursuri, o atmosfera placuta, care m-a facut sa revad anii studentiei cu ochii unui adult (zice lumea, sau cel putin asa reiese din buletin). Tot in parculet mai exista si un mic centru unde copiii pot calari ponei. Nu ne-a uimit prea tare chestia asta, pentru ca in Austria, anul trecut, Roxana s-a cam saturat de ponei; acolo sa vezi educatie a copiilor pro-echitatie. S-a cam facut ora 18.00 si cum CIT era la inchidere, o taiem la metrou cu directia Sacre-Coeur. Iesim din gura de metrou si ramanem un pic blocati: se vede basilica, insa pana la ea trebuie sa strabatem o strada lunga de cateva sute de metri, cu sute de boutique-uri pe ambele parti si inghesuiala ca in tramvaiele din Ghencea, cand are Steaua meci. Oops, atentie la buzunare! imi zic, mai ales ca Tibi ne avertizase sa fim precauti in partea de Nord a orasului. Basilica Sacre-Coeur (foto 3, stanga) e la fel de alba si frumoasa, cum se vede si din Turnul Eiffel; populatia mai putin. Ei bine, draga cetitorule, daca vrei sa stii unde stau adunate Ghencea, Podul Grant si Ferentarii Parisului, toate la un loc, ai aflat: pe strazile inghesuite din fata Basilicii Sacre-Coeur. N-am sa inteleg niciodata de unde atata toleranta fata de jegurile unei societati, si unde? Tocmai in fata unui lacas sfant. Sau poate tocmai de-aia. Ii vezi cum stau la panda, cum adulmeca fiecare turist ce le trece prin fata. Seara, cred ca e infiorator. Politia, din cand in cand, isi mai face aparitia. Pana sa apara ei, nenorocitii erau deja ascunsi. E un fel de joaca de-a "Hotii si vardistii", nu fac altceva decat sa atraga atentia turistilor. Dupa ce ne-am mai tras sufletul pe iarba din fata basilicii, ca tot parizianul, mergem usor spre Place Pigalle (foto 4, dreapta) sa vedem si noi, deh, curiosi ca romanul, ce minunatii zac pe acolo. In drum spre Place Pigalle trecem si pe langa funicularul ce ar trebui sa te urce pana la basilica, insa care, ca si celebrul "L'Orologe du Temps", era "en panne". Ziua, Place Pigalle nu iti atrage atentia prea tare, pentru ca "gazdele" inca nu au iesit la vedere. Daca esti mascul feroce si nu te mai poti abtine pana seara, cand apar "veveritele", multitudinea de sexodromuri (foto 5, stanga-jos), sex-video-showuri, etc iti sta la dispozitie. 2 EUR/cabina si te-ai scos. Peste drum e celebrul Moulin-Rouge (foto 6, dreapta-jos). Aici s-a format inca de acum coada la intrare (si cred ca nici 8 pm nu era, cand am trecut pe acolo). Nu stiu ce spectacol ruleaza, insa cu siguranta nu concerteaza Dan Grigore, asa ca nu suntem interesati. Sau poate, da, insa e mai greu cu copilul, ca trebuie sa ii explici, iar copilul probabil ca nu intelege de ce suntem asa de reticenti, ca pe la scoala oricum vorbesc copiii. Asta e una din cele mai mari dileme ale vietii: parintii isi cred copiii prea mici pentru a afla unele adevaruri, iar copiii ne considera retrograzi ca ne facem iluziile astea. Totusi, parca la 10 ani, e cam mica, zic eu, asa ca ne ferim sa dam prea multe explicatii si ne ajuta si copilul de data asta, pentru ca realizeaza momentul si nu ne pune intrebari stanjenitoare. Tot mergand la pas, ajungem in Place de la Clichy, iar de aici, pe rue de la Clichy, la nr. 28. Aici este casa in care a trait vreme de 47 de ani, marele nostru compozitor, dirijor, profesor, George Enescu sau Georges Enesco, cum l-au rebotezat francezii. Pe casa exista o placuta pe care se specifica toate aceste lucruri si se si subliniaza ca e roman (comparativ cu Brancusi, unde nu se specifica in mod expres). Eram curios sa vad casa lui Enescu, pentru ca acum aproape 30 de ani, am facut o lucrare pentru scoala (acum le zice portofolii) in care a trebuit sa strang date biografice despre Enescu si asa am ajuns sa memorez adresa asta. In 30 de ani nu am uitat-o si nici n-am avut-o notata pe undeva. Incurcasem doar numerele: eu retinusem nr. 24 si la fata locului era nr. 28, insa si strazile astea e posibil sa fi fost renumerotate. Pe la nr. 20-24, in schimb, era un Cazino de toata frumusetea, asa ca Georgica al nostru a stiut pe unde sa se aciueze: aproape de Cazino, Moulin Rouge, etc. A avut surse de inspiratie ca lumea, de-aia i-a iesit si muzica de calitate.

Un... Korean la Paris (X)

Ziua a 5-a
Ne trezim ceva mai devreme ca de obicei, pentru ca la ora 10 voiam sa fim la Notre-Dame, sa urcam in turnuri. De regula e coada mare la astea, asa ca pe la 10 si 10 chiar eram acolo. Turnurile se deschid abia la 10.30, timp suficient sa-mi dau seama ca acumulatorii de la ap. foto sunt pe terminate. Asa ca, scoate, Georgele, 3 euroi sa mai cumperi 2 baterii, sa nu ramai fara material pentru serial. Cumparat, instalat, urcat in turn (cel de Nord). O nimica toata: 422 de trepte. Sincer nu le-am numarat, i-am crezut pe cuvant. Pe la jumate era si un loc unde sa-ti tragi sufletul, sub forma de magazin pentru suveniruri. Nu mi-era de cat de multe trepte sunt, ci de faptul ca erau in spirala si foarte inguste, ca daca se ducea unul la vale, era ca avalansa, matura totul pana jos. Am avut noroc. Dar si ghinion, pentru ca nu a fost ceea ce ma asteptam sa fie. Pai saracul, Victor Hugo, a scris romanul ala degeaba. Nici urma de asa ceva, pe aici. Si tineti cont ca succesul pe care l-a avut romanul lui Hugo a facut ca aceasta catedrala sa fie salvata de la demolare. Ma asteptam sa-l vad pe Quasimodo "tragand clopotele" Esmeraldei, de unde. A murit Quasimodo si cu el si legenda. Si in Romania, daca ar fi fost, si l-am fi postat acolo pe "clopotarul Vasile", eroul bancurilor noastre pre-revolutionare. Concluzia: inca un muzeu mort si inca 422 de trepte de coborat, de data asta, pe turnul dinspre Sud. Sotia, cica sa intram si la cripta arheologica din fata catedralei. Hai! chiar daca imi pierise o buna parte din chef. Cand vad treptele alea ce coboara in subsol (foto 1, sus), mi-aduc aminte de WC-urile publice stradale de la noi. Shit! "Gandeste pozitiv!" - mi-am zis. OK, imi iau inima in dinti si cobor. O placuta de la intrare ne arata ca cel care a facut inaugurarea criptei a fost insusi presedintele Frantei, primar la vremea aia, Jaques Chirac. Ei, hai ca mi-a mai venit inima la loc. Aici e ce TREBE. Arata cripta, care e veche de 2000 de ani, mai bine decat catedrala, care n-are decat 800. Un muzeu mai modern, micut ce-i drept, insa cochet si felul in care e luminat, ma face sa-l vad un "museum vivus" (foto 2: dreapta-sus) - l-as asemana un pic cu "Edificiul roman cu mozaic" din Constanta, pentru cine l-a vazut. "Buna treaba ai facut, monsieur J.C., au stiut ei, francezii de ce te-au votat de doua ori, dar ai grija pe cine lasi in urma!". Nu prea avem timp de pierdut, asa ca "tusti" la metrou, cu directia Versailles. RER-C, ca asta e linia care ar fi trebuit sa ne duca acolo, ne duce pana la statia "Invalides" si ne debarca, cica e linia in lucru. Intrebam noi pe unul, cica sa mergem pana la Gara Montparnasse si de acolo luam trenul. Bun si-asa. Asa facem. Am pierdut noi probabil vreo jumatate de ora, dar nu-i problema, am venit sa facem miscare. In cele din urma ajungem si la Versailles. (foto 3, stanga). Lume multa, deh, e cel mai mare palat din Europa si trebuie onorat cum se cuvine. Mare al naibii, ca nici nu mai stii la ce trebuiau atatea camere. Prea multe nu ar fi de spus, ca daca m-ar fi lasat sa-mi intind ciolanele in patul lui Ludovic XIV, poate as fi avut, in rest, chestii pe care le vezi in mai toate castelele si palatele din lume. Ce este intr-adevar de vazut la Versailles sunt gradinile. (foto 4: dreapta, jos). Nu-mi dau seama daca sunt mai mari decat cele de la Schonbrun de la Viena (in paranteza fie spus, mie unul parca mi-a placut mai mult Schonbrun-ul, Versailles-ul e prea gol pentru cat e de mare), pentru ca in nenorocitul asta de Museum Pass aveam numai intrarea in palat asigurata, pentru gradini ar mai fi trebuit sa scoatem 7 EUR de fiecare. Nu asta ar fi fost problema, insa timpul ne presa si am fi vrut sa ajungem in aceeasi zi in capatul celalalt, unde e Cite de la Industrie et Technique. Da-i talpa iar pana la gara, stiam regula. Pana la Montparnasse, apoi linia 4 pana la Gara de Est si linia 7 pana la Porte de la Villete. Gura de metrou e exact la intrarea in orasel, insa cand privim inapoi zarim Hippopotamu' si ne aducem aminte ca ni s-a facut foame (Era aproape 3 pm). Stim regula, suntem deja clienti vechi ai casei, nu ne trebuie mult sa comandam. Mai mult trebuie insa sa asteptam, asa ca asteptati si voi pana maine, cand vin cu continuarea.

Un... Korean la Paris (IX)

Era cam 4 pm, cand am ajuns la Notre-Dame si puhoi de lume. Am stat la coada sa intram, cam cca 10-15 minute si cred ca tot cam atat ne-a luat sa si vedem interiorul. In capela nu am intrat ca abonamentele noastre nu erau suficiente, insa asa cum am mai zis acum cateva luni, cand am fost singur la Notre-Dame, catedrala e mult sub Westminster Abbey si tin sa fac comparatia cu englezii, pentru ca sunt apropiate atat ca perioade de constructie, cat si ca stil arhitectonic si dimensiune. In turnuri nu am intrat, era coada prea mare si am hotarat sa le lasam pentru a doua zi dimineata, la prima ora. Asa ca am atacat Conciergerie si Catedrala Saint Chapelle. Conciergerie a fost prima surpriza placuta din randul muzeelor pariziene. In sfarsit un muzeu mai viu, mai pe placul meu, desi culoarele alea cu celule in stanga si-n dreapta iti provocau ceva fiori. Intr-una din celule, ceva mai mare, se derula un film documentar referitor la revolutia franceza. Intr-o alta, una din martirele revolutiei, Maria Antoaneta, statea la masa si citea (foto 1). Pe un perete sunt insirati, toti martirii revolutiei. Muzeul se deruleaza exact pe culoarele si in celulele inchisorii. Daca umblau un pic si la sunet, te-ar fi dus in lumea de acum mai bine de 200 de ani. Nu e prea mare inchisoarea, de altfel nici n-avea cum. Daca la hotel camerele sunt mici, vai mama lor, cat de mari sa fi fost celulele inchisorii? :D
Dam ocol cladirii si intram la Saint Chapelle (foto 2). Pe scurt: micuta si cocheta. Au avut dreptate aia din TOP10 Paris, cand au zis ca e mai frumoasa ca Notre-Dame, insa nu va asteptati la cine stie ce frumuseti. Eu, unul, prefer Putna si Voronetul. Always. (fara aripioare)
Acum 2 ani, cand am fost la Putna, era inca in renovare la interior. Sunt curios cum o fi acum, daca au terminat-o. Oricum din ceea ce terminasera, se vedea lucru de calitate. Mi-a placut.
Incheiem ziua, spre marea bucurie a Roxanei, cu o plimbare cu vaporasul pe Sena. Luasem inca de dimineata de la hotel cupoane de reducere de 1EUR/fiecare pentru "Vedettes du Pont-Neuf" (foto 3), insa mai apoi am vazut ca erau si distribuitori volanti (oameni-afis) prin oras cu cupoane din astea. Plecarea urma sa aiba loc pe la ora 19.00 de la capatul podului Pont-Neuf, care nu e nicidecum al noualea pod, ba e chiar cel mai vechi pod peste Sena, nu se stie insa cu exactitate de ce au ales numele asta. Luam bilete la intrare (daca cumva ajungeti pe aici, sa aveti cash, ca nu merge cu cardul), in total 26 EUR. Nu mi se pare mult, avand in vedere ca in Amsterdam e mai scump, aproape dublu. Ocupam locuri la etaj, ca sa ne bata un pic briza de seara, dupa ce toata ziua ne-a batut soarele. Au fost 25-27 de grade la umbra, si asta la jumatatea lui aprilie. Relaxanta si reconfortanta plimbarea, in care iar am facut zeci de poze, si e placut sa revezi de pe mijlocul raului, toate cladirile/constructiile importante pe unde ai trecut, majoritatea fiind pe maul Senei: Luvru, d'Orsay, Domul Invalizilor, Grand Palais, Petit Palais, Notre-Dame, Conciergerie, Turnul Eiffel, Podul Alexandru al III-lea (foto 4), ce traverseaza Sena pe axa Place de la Concorde - Domul invalizilor. Iar daca nu le stii, nu-i nici-o problema, ghidul e cu tine si vorbeste si-n franceza, si-n engleza. Dupa o ora si ceva de plimbat, o luam usor spre hotel, cu planuri mari pentru ziua ce avea sa vina.

Maine aflati impresii despre: Versailles, Cite de la Industie et Technique, Basilica Sacre-Coeur, Place Pigalle, Moulin Rouge si nu numai.

Daca e azi, e... Cristi Roman!

Astazi, 26.04.2007, prietenul nostru, Cristi, implineste 29 de primaveri, motiv pentru care ii urez sa-si poata indeplini tot ceea ce si-a propus si ce-si doreste. Sa ramana vesnic tanar (la minte, ca la trup nu e posibil) si ii ofer in dar o floare, ca altceva nu am cum. E o lalea din gradina noastra de la Lumina (jud. Constanta), o lalea deosebita, ale carei petale sunt jumatate rosii-jumatate galbene, asa cum se poate vedea din fotografie. Aceste lalele, pe care le-am adus din Olanda, sunt lalele de Apeldoorn (un oras pe langa Arnhem), iar culorile galben-rosu, sunt culorile orasului.

La Multi Ani, Cristi!

Si nu uita sa actualizezi antetul pe pagina ta :D

UPDATE: (pt cei interesati de laleaua de Apeldoorn).
La inceput a fost laleaua. Apoi au aparut orasele. Fiecare oras si-a ales culorile care sa-l reprezinte. Cu timpul, orasele au fost populate cu ingineri. Iar dupa ingineri, ca o consecinta, au aparut lalelele bicolore. Fiecare oras are propriile lalele bicolore. Aceasta e Olanda. O tara bicolora, plina de ingineri.

Un... Korean la Paris (VIII)

Ca ziua a 3-a a fost cea mai plicticoasa, aveam sa constat si din "abundenta" de comentarii la ultimile doua posturi, pe care am m-am straduit sa le povestesc cat mai colorat, tocmai pentru a nu va plictisi. (Il plictisisem pana si pe anonimul care-mi tot trimite "urari de bine").

Ziua a 4-a

Aceasta a fost dedicata in exclusivitate muzeelor. Am inceput dimineata cu Luvru. De fapt cu Place de la Concorde, de unde se face intrarea grandioasa spre Luvru. Abundenta mare de populatie la intrare, asa ca beneficiind de Museum Pass, sarim peste coada. Dupa cate am "carcotit" despre Centrul Pompidou si Casa Picasso, sunt convins ca vreti sa stiti care e impresia mea despre Luvru. Incerc sa fiu foarte succint si o voi rezuma la o singura fraza: "Daca esti turist stai 3 ore la Luvru, daca esti snob, 3 zile, iar daca esti cunoscator-pasionat de arta, 3 saptamani sau chiar 3 luni". Nu pot spune ca mi-a placut sau ca nu mi-a placut, insa mi-am facut o idee si cca 100 de fotografii. Ce mi-a placut: partea de egyptologie si civilizatie greco-romana. Aici am stat mai bine de o ora. De fapt cu asta am inceput. Dupa care am alergat dupa obiectivele mentionate in "Top 10 Luvru".

Venus din Milo - n-am sa inteleg niciodata de ce i s-a zis Venus si nu Afrodita, ca doar e sculptura greceasca, Mona Lisa (Leonardo da Vinci) - aveam impresia ca e un tablou mai mare ca dimensiune, insa e destul de mic, poate de-asta a si tot fost furata, Sclavii (Michelangelo), Château de Marly, Victoria inaripata de la Samotrache (sculptura cunoscuta si sub numele de Nike) etc. Mi-a placut mai mult Venus, decat Mona Lisa, poate si pentru faptul ca oferea turistului un grad mai mare de libertate. Mona Lisa e pazita mai tare decat Chirac (sau cine i-o urma). Plus ca acolo fotografiatul e interzis. Nu cumva sa-i fure careva zambetul, ca se depreciaza lucrarea. Imi dau acum seama ce frustrati trebuie sa se simta italienii, sa vina in Franta, sa-si admire capodoperele nationale. Acu, si noi daca vrem sa-l vedem pe Mutu jucand fotbal, trebuie sa mergem la Florenta, ca la nationala nu prea pune osul, dar asta-i alta mancare de peste. Cam la atat m-am rezumat in scurta mea vizita de 3 ore la Luvru. Voi mai dori sa vin la Luvru (foto 3, dreapta), dupa ce-oi iesi la pensie si voi avea timp mai mult sa citesc cate ceva despre egyptologie si istoria artei, ca sa si inteleg ce vad. Cunoscatorii Bibliei au un avantaj net fata de necunoscatori, dat fiind orientarea clasicilor catre teme religioase.

Muzeul d'Orsay (foto 4, dreapta) s-a dovedit a fi o continuare fireasca a traseului nostru, pentru ca nu e altceva decat o extensie, ceva mai franceza, a Luvrului. Spun mai franceza, pentru ca cea mai mare parte a lucrarilor sunt ale artistilor francezi: Monet, Manet, Degas,etc. Mi-a placut controversata pictura "Olympia" (foto 5, dreapta-jos) a lui Manet. De fapt ideea ei, tinand cont de perioada in care a fost facuta. Imi inchipui ce fete or fi facut distinsele doamne din hi-life-ul parizian, cand au vazut pictura. In rest, un muzeu "mort" ca si celelalte, ce se adreseaza cunoscatorilor si mai putin turistilor.

E deja ora 3 cand ajungem in Ile de la Cite, inima geografica, istorica si turistica a Frantei, asa ca incepem sa cautam un loc unde sa mancam. Traversam Sena spre Sud. Puzderie de bistrouri, carciumioare, etc. Si turisti, asisderea. Se calca in picioare, nu alta. Ne aciuam si noi pe langa unul din sutele de bistrouri, ca preturile sunt cam aceleasi peste tot. Nu-s carciumi pentru fitosi, ci pentru turisti. Se mananca bine as zice si, oricum, ieftin. Pentru cei care vor sa vada Parisul, insa nu sunt dispusi sa cheltuiasca bani pe restaurante, recomand cu caldura aceste bistrouri.

Cu burta plina incercam acum sa atacam ce ne mai propusesem pentru restul zilei: Catedrala Notre-Dame, Catedrala Saint Chapelle si Conciergerie - celebra inchisoare de pe vremea revolutiei franceze. Despre toate acestea, cat si despre plimbarea cu vaporasul pe Sena, in episodul de maine.