Somewhere in time ... MAMA RUSIA (V)

Asadar eram in gara, la urcarea in tren, cand un tip de la Politia Frontiera ne verifica pasapoartele. Ma imprietenisem deja cu vreo cativa australieni (viitori colegi) cu care statusem la hotel, asa ca imediat ce am ajuns in gara, prima noastra grija a fost sa cumparam o lada de bere. Cica n-avem voie cu bauturi alcoolice, dar noi veneam bine, mersi cu lada in vazul lumii, iar vamesii nu au zis nimic. Ba, am mai facut si poze cu lada de bere pe peron. Tipul asta cu care am fost dupa bere, Chris Hogg, era unul la vreo 1.90m si vreo 120kg, jucase rugby in prima liga britanica si chiar a prins selectionata "leilor britanici" o data. Era bun prieten cu regretatul Florica Murariu, chiar m-a intrebat daca stiu amanunte despre cum a murit. In fine urcam in tren, obiect al muncii aveam ca, deh, drumu-i lung si "trebe" combustibil. Mi se spusese ca trenurile astea rusesti sunt cam naspa, ceea ce nici nu m-ar fi mirat, insa realitatea pare ca e totusi alta. Ca unul care a mers cu trenul Bucuresti-Salonic, pot spune ca vagonul asta e cel putin cu 2 clase peste cel romanesc. Mi-e greu sa o recunosc, dar trebuie. Paturile au saltele suplimentare, set de cearsafuri la tzipla, veioza la capul patului, masa e masa, solida, ruseasca. In capatul vagonului e un dispenser de apa (rece si fiarta). Ni se aduc pachete cu mancare. Parca am fi plecat pentru 3 zile, asa de multa mancare au pus. Dar nu se stie niciodata, s-au vazut cazuri cand trenul a intarziat chiar si 24 de ore. Apuc sa fac cateva poze la plecare, din mersul trenului, ca dupa aia nu se stie, Tovarasa Baltika si cu Herr Heineken s-ar putea sa nu ma lase. Ceea ce s-a si intamplat pana la urma, insa nu a fost rau, ca am reusit sa dorm si eu ca lumea, in ciuda zgomotului produs de mersul trenului. Mai tarziu aveam sa aflu ca "minunatie" din asta de vagon este numai pentru straini, localnicii calatoresc ca vai, mama lor. Asa se face ca vagonul nostru, pe langa insotitorul de tren mai avea si 2 jandarmi, care sa ne pazeasca, plus ca odata cu plecarea din Yuzno si pana la destinatia finala usile vagonului erau incuiate. Dimineata ajungem in Nogliki, in sfarsit. Suntem incolonati si indrumati spre o masina care urmeaza sa ne duca spre nava de schimb (la inceput, schimbul personalului se facea cu nava, nu cu elicopterul). Ne urcam intr-un camion din ala cu vagon cam cum e pe la noi la tara, din alea de se agata de tractor. Camionul, unul tipic rusesc, mi-e greu sa-l descriu in cuvinte. Pe langa camioanele noastre, arata ca Hummer-ul fata de Logan. Inghitim in sec si urcam. Ajungem pentru inceput intr-un camp (nu cimp, deci fara diacritice) inconjurat de un gard inalt cu sarma ghimpata, ca bazele militare din filmele americane. De jur imprejur sunt gardieni care pazesc. Camionul opreste in fata unei cladiri si insotitoarea noastra ne zice sa coboram si sa luam si bagajele cu noi. Ce a urmat? Evident un nou control la pasapoarte, si nu numai. Amanunte, cititi maine.