Cugetare de week-end prelungit

Via Ovidiu, preiau o idee pe care mi-ar placea sa o comentam:

"Traim intr-o societate bolnava, pentru ca statul e preocupat sa vindece boli, nu sa previna aparitia lor."

Simply - the BEST!

UCM Resita a castigat Cupa Challenge la handbal, echivalentul Cupei Intertoto de la fotbal. Pentru cei mai putin informati, trebuie sa subliniez ca meritul in proportie de 99% al acestei victorii ii apartine super-antrenorului Aihan OMER, care dupa ce a facut minuni cu HCM Constanta isi vede incununat efortul cu o alta echipa pe care, ca si pe HCM, a ridicat-o de jos.
Felicitari, AIHAN OMER! Asta ne esti:

SIMPLY, THE BEST!

PETITIE pentru dizolvarea Parlamentului

Via CD, aflu ca exista un site care strange 500.000 de semnaturi pentru dizolvarea Parlamentului. Un sondaj de pe hotnews arata ca 89.1% din vizitatorii sai vor merge la Referendum, semn ca lumea nu mai e asa de indiferenta. Lumea vrea sa schimbe ceva in tara asta si nu sa se multumeasca cu celebra si idioata replica "Traiesc in Romania si asta-mi ocupa tot timpul". Daca vrei sa te implici cu ceva pentru tara ta, voteaza AICI.

Un... Korean la Paris (XI)

Desi ni s-a spus de la bun inceput ca la 2 adulti platitori, copilul are intrare gratuita peste tot, ei bine, la "Cite de l'industrie et technique" (CIT, foto 1, stanga) a trebuit sa platim inca 6 EUR pentru copil, ca are peste 7 ani. Suntem indrumati catre etaj, unde sunt muzeele, ca sa le zic asa, in realitate un fel de free-expo, unde atat copiii, cat si adultii se pot juca de-a inventatorii. Sa lansezi o racheta, un satelit pe orbita, sa pilotezi, plus o gramada de console, playstation-uri, unde daca e sa stai iti trebuie pe putin o jumatate de zi. In plus mai erau cateva expozitii, locuri de joaca pentru copii (pe doua categorii de varsta: 3-6 si 7-12), un planetariu si nici nu-mi mai aduc aminte totul, pentru ca si de data asta am foti presati de timp. Am stat 2 ore numai la etaj si nici macar nu am apucat sa vedem tot si nici la planetariu n-am ajuns, ca intarziasem 5 minute si incepuse deja ultima reprezentatie. Cu siguranta vreau sa mai vin aici, insa de-acum stiu ce am de facut: de pe site-ul de net oraselului imi voi cumpara tickete full-option, 20 EUR/adult, in care ai acces peste tot, plus 1 film in Geode - sfera din oglinzi pe care o puteti vedea in fotografia alaturata (foto 2, dreapta). De partea cealalta a sferei e un fel de parculet al studentilor (asa cum vazusem la Timisoara candva), un loc unde tinerii stateau intinsi pe iarba, fie discutau, jucau fotbal, volei, carti, altii citeau cursuri, o atmosfera placuta, care m-a facut sa revad anii studentiei cu ochii unui adult (zice lumea, sau cel putin asa reiese din buletin). Tot in parculet mai exista si un mic centru unde copiii pot calari ponei. Nu ne-a uimit prea tare chestia asta, pentru ca in Austria, anul trecut, Roxana s-a cam saturat de ponei; acolo sa vezi educatie a copiilor pro-echitatie. S-a cam facut ora 18.00 si cum CIT era la inchidere, o taiem la metrou cu directia Sacre-Coeur. Iesim din gura de metrou si ramanem un pic blocati: se vede basilica, insa pana la ea trebuie sa strabatem o strada lunga de cateva sute de metri, cu sute de boutique-uri pe ambele parti si inghesuiala ca in tramvaiele din Ghencea, cand are Steaua meci. Oops, atentie la buzunare! imi zic, mai ales ca Tibi ne avertizase sa fim precauti in partea de Nord a orasului. Basilica Sacre-Coeur (foto 3, stanga) e la fel de alba si frumoasa, cum se vede si din Turnul Eiffel; populatia mai putin. Ei bine, draga cetitorule, daca vrei sa stii unde stau adunate Ghencea, Podul Grant si Ferentarii Parisului, toate la un loc, ai aflat: pe strazile inghesuite din fata Basilicii Sacre-Coeur. N-am sa inteleg niciodata de unde atata toleranta fata de jegurile unei societati, si unde? Tocmai in fata unui lacas sfant. Sau poate tocmai de-aia. Ii vezi cum stau la panda, cum adulmeca fiecare turist ce le trece prin fata. Seara, cred ca e infiorator. Politia, din cand in cand, isi mai face aparitia. Pana sa apara ei, nenorocitii erau deja ascunsi. E un fel de joaca de-a "Hotii si vardistii", nu fac altceva decat sa atraga atentia turistilor. Dupa ce ne-am mai tras sufletul pe iarba din fata basilicii, ca tot parizianul, mergem usor spre Place Pigalle (foto 4, dreapta) sa vedem si noi, deh, curiosi ca romanul, ce minunatii zac pe acolo. In drum spre Place Pigalle trecem si pe langa funicularul ce ar trebui sa te urce pana la basilica, insa care, ca si celebrul "L'Orologe du Temps", era "en panne". Ziua, Place Pigalle nu iti atrage atentia prea tare, pentru ca "gazdele" inca nu au iesit la vedere. Daca esti mascul feroce si nu te mai poti abtine pana seara, cand apar "veveritele", multitudinea de sexodromuri (foto 5, stanga-jos), sex-video-showuri, etc iti sta la dispozitie. 2 EUR/cabina si te-ai scos. Peste drum e celebrul Moulin-Rouge (foto 6, dreapta-jos). Aici s-a format inca de acum coada la intrare (si cred ca nici 8 pm nu era, cand am trecut pe acolo). Nu stiu ce spectacol ruleaza, insa cu siguranta nu concerteaza Dan Grigore, asa ca nu suntem interesati. Sau poate, da, insa e mai greu cu copilul, ca trebuie sa ii explici, iar copilul probabil ca nu intelege de ce suntem asa de reticenti, ca pe la scoala oricum vorbesc copiii. Asta e una din cele mai mari dileme ale vietii: parintii isi cred copiii prea mici pentru a afla unele adevaruri, iar copiii ne considera retrograzi ca ne facem iluziile astea. Totusi, parca la 10 ani, e cam mica, zic eu, asa ca ne ferim sa dam prea multe explicatii si ne ajuta si copilul de data asta, pentru ca realizeaza momentul si nu ne pune intrebari stanjenitoare. Tot mergand la pas, ajungem in Place de la Clichy, iar de aici, pe rue de la Clichy, la nr. 28. Aici este casa in care a trait vreme de 47 de ani, marele nostru compozitor, dirijor, profesor, George Enescu sau Georges Enesco, cum l-au rebotezat francezii. Pe casa exista o placuta pe care se specifica toate aceste lucruri si se si subliniaza ca e roman (comparativ cu Brancusi, unde nu se specifica in mod expres). Eram curios sa vad casa lui Enescu, pentru ca acum aproape 30 de ani, am facut o lucrare pentru scoala (acum le zice portofolii) in care a trebuit sa strang date biografice despre Enescu si asa am ajuns sa memorez adresa asta. In 30 de ani nu am uitat-o si nici n-am avut-o notata pe undeva. Incurcasem doar numerele: eu retinusem nr. 24 si la fata locului era nr. 28, insa si strazile astea e posibil sa fi fost renumerotate. Pe la nr. 20-24, in schimb, era un Cazino de toata frumusetea, asa ca Georgica al nostru a stiut pe unde sa se aciueze: aproape de Cazino, Moulin Rouge, etc. A avut surse de inspiratie ca lumea, de-aia i-a iesit si muzica de calitate.

Un... Korean la Paris (X)

Ziua a 5-a
Ne trezim ceva mai devreme ca de obicei, pentru ca la ora 10 voiam sa fim la Notre-Dame, sa urcam in turnuri. De regula e coada mare la astea, asa ca pe la 10 si 10 chiar eram acolo. Turnurile se deschid abia la 10.30, timp suficient sa-mi dau seama ca acumulatorii de la ap. foto sunt pe terminate. Asa ca, scoate, Georgele, 3 euroi sa mai cumperi 2 baterii, sa nu ramai fara material pentru serial. Cumparat, instalat, urcat in turn (cel de Nord). O nimica toata: 422 de trepte. Sincer nu le-am numarat, i-am crezut pe cuvant. Pe la jumate era si un loc unde sa-ti tragi sufletul, sub forma de magazin pentru suveniruri. Nu mi-era de cat de multe trepte sunt, ci de faptul ca erau in spirala si foarte inguste, ca daca se ducea unul la vale, era ca avalansa, matura totul pana jos. Am avut noroc. Dar si ghinion, pentru ca nu a fost ceea ce ma asteptam sa fie. Pai saracul, Victor Hugo, a scris romanul ala degeaba. Nici urma de asa ceva, pe aici. Si tineti cont ca succesul pe care l-a avut romanul lui Hugo a facut ca aceasta catedrala sa fie salvata de la demolare. Ma asteptam sa-l vad pe Quasimodo "tragand clopotele" Esmeraldei, de unde. A murit Quasimodo si cu el si legenda. Si in Romania, daca ar fi fost, si l-am fi postat acolo pe "clopotarul Vasile", eroul bancurilor noastre pre-revolutionare. Concluzia: inca un muzeu mort si inca 422 de trepte de coborat, de data asta, pe turnul dinspre Sud. Sotia, cica sa intram si la cripta arheologica din fata catedralei. Hai! chiar daca imi pierise o buna parte din chef. Cand vad treptele alea ce coboara in subsol (foto 1, sus), mi-aduc aminte de WC-urile publice stradale de la noi. Shit! "Gandeste pozitiv!" - mi-am zis. OK, imi iau inima in dinti si cobor. O placuta de la intrare ne arata ca cel care a facut inaugurarea criptei a fost insusi presedintele Frantei, primar la vremea aia, Jaques Chirac. Ei, hai ca mi-a mai venit inima la loc. Aici e ce TREBE. Arata cripta, care e veche de 2000 de ani, mai bine decat catedrala, care n-are decat 800. Un muzeu mai modern, micut ce-i drept, insa cochet si felul in care e luminat, ma face sa-l vad un "museum vivus" (foto 2: dreapta-sus) - l-as asemana un pic cu "Edificiul roman cu mozaic" din Constanta, pentru cine l-a vazut. "Buna treaba ai facut, monsieur J.C., au stiut ei, francezii de ce te-au votat de doua ori, dar ai grija pe cine lasi in urma!". Nu prea avem timp de pierdut, asa ca "tusti" la metrou, cu directia Versailles. RER-C, ca asta e linia care ar fi trebuit sa ne duca acolo, ne duce pana la statia "Invalides" si ne debarca, cica e linia in lucru. Intrebam noi pe unul, cica sa mergem pana la Gara Montparnasse si de acolo luam trenul. Bun si-asa. Asa facem. Am pierdut noi probabil vreo jumatate de ora, dar nu-i problema, am venit sa facem miscare. In cele din urma ajungem si la Versailles. (foto 3, stanga). Lume multa, deh, e cel mai mare palat din Europa si trebuie onorat cum se cuvine. Mare al naibii, ca nici nu mai stii la ce trebuiau atatea camere. Prea multe nu ar fi de spus, ca daca m-ar fi lasat sa-mi intind ciolanele in patul lui Ludovic XIV, poate as fi avut, in rest, chestii pe care le vezi in mai toate castelele si palatele din lume. Ce este intr-adevar de vazut la Versailles sunt gradinile. (foto 4: dreapta, jos). Nu-mi dau seama daca sunt mai mari decat cele de la Schonbrun de la Viena (in paranteza fie spus, mie unul parca mi-a placut mai mult Schonbrun-ul, Versailles-ul e prea gol pentru cat e de mare), pentru ca in nenorocitul asta de Museum Pass aveam numai intrarea in palat asigurata, pentru gradini ar mai fi trebuit sa scoatem 7 EUR de fiecare. Nu asta ar fi fost problema, insa timpul ne presa si am fi vrut sa ajungem in aceeasi zi in capatul celalalt, unde e Cite de la Industrie et Technique. Da-i talpa iar pana la gara, stiam regula. Pana la Montparnasse, apoi linia 4 pana la Gara de Est si linia 7 pana la Porte de la Villete. Gura de metrou e exact la intrarea in orasel, insa cand privim inapoi zarim Hippopotamu' si ne aducem aminte ca ni s-a facut foame (Era aproape 3 pm). Stim regula, suntem deja clienti vechi ai casei, nu ne trebuie mult sa comandam. Mai mult trebuie insa sa asteptam, asa ca asteptati si voi pana maine, cand vin cu continuarea.

Un... Korean la Paris (IX)

Era cam 4 pm, cand am ajuns la Notre-Dame si puhoi de lume. Am stat la coada sa intram, cam cca 10-15 minute si cred ca tot cam atat ne-a luat sa si vedem interiorul. In capela nu am intrat ca abonamentele noastre nu erau suficiente, insa asa cum am mai zis acum cateva luni, cand am fost singur la Notre-Dame, catedrala e mult sub Westminster Abbey si tin sa fac comparatia cu englezii, pentru ca sunt apropiate atat ca perioade de constructie, cat si ca stil arhitectonic si dimensiune. In turnuri nu am intrat, era coada prea mare si am hotarat sa le lasam pentru a doua zi dimineata, la prima ora. Asa ca am atacat Conciergerie si Catedrala Saint Chapelle. Conciergerie a fost prima surpriza placuta din randul muzeelor pariziene. In sfarsit un muzeu mai viu, mai pe placul meu, desi culoarele alea cu celule in stanga si-n dreapta iti provocau ceva fiori. Intr-una din celule, ceva mai mare, se derula un film documentar referitor la revolutia franceza. Intr-o alta, una din martirele revolutiei, Maria Antoaneta, statea la masa si citea (foto 1). Pe un perete sunt insirati, toti martirii revolutiei. Muzeul se deruleaza exact pe culoarele si in celulele inchisorii. Daca umblau un pic si la sunet, te-ar fi dus in lumea de acum mai bine de 200 de ani. Nu e prea mare inchisoarea, de altfel nici n-avea cum. Daca la hotel camerele sunt mici, vai mama lor, cat de mari sa fi fost celulele inchisorii? :D
Dam ocol cladirii si intram la Saint Chapelle (foto 2). Pe scurt: micuta si cocheta. Au avut dreptate aia din TOP10 Paris, cand au zis ca e mai frumoasa ca Notre-Dame, insa nu va asteptati la cine stie ce frumuseti. Eu, unul, prefer Putna si Voronetul. Always. (fara aripioare)
Acum 2 ani, cand am fost la Putna, era inca in renovare la interior. Sunt curios cum o fi acum, daca au terminat-o. Oricum din ceea ce terminasera, se vedea lucru de calitate. Mi-a placut.
Incheiem ziua, spre marea bucurie a Roxanei, cu o plimbare cu vaporasul pe Sena. Luasem inca de dimineata de la hotel cupoane de reducere de 1EUR/fiecare pentru "Vedettes du Pont-Neuf" (foto 3), insa mai apoi am vazut ca erau si distribuitori volanti (oameni-afis) prin oras cu cupoane din astea. Plecarea urma sa aiba loc pe la ora 19.00 de la capatul podului Pont-Neuf, care nu e nicidecum al noualea pod, ba e chiar cel mai vechi pod peste Sena, nu se stie insa cu exactitate de ce au ales numele asta. Luam bilete la intrare (daca cumva ajungeti pe aici, sa aveti cash, ca nu merge cu cardul), in total 26 EUR. Nu mi se pare mult, avand in vedere ca in Amsterdam e mai scump, aproape dublu. Ocupam locuri la etaj, ca sa ne bata un pic briza de seara, dupa ce toata ziua ne-a batut soarele. Au fost 25-27 de grade la umbra, si asta la jumatatea lui aprilie. Relaxanta si reconfortanta plimbarea, in care iar am facut zeci de poze, si e placut sa revezi de pe mijlocul raului, toate cladirile/constructiile importante pe unde ai trecut, majoritatea fiind pe maul Senei: Luvru, d'Orsay, Domul Invalizilor, Grand Palais, Petit Palais, Notre-Dame, Conciergerie, Turnul Eiffel, Podul Alexandru al III-lea (foto 4), ce traverseaza Sena pe axa Place de la Concorde - Domul invalizilor. Iar daca nu le stii, nu-i nici-o problema, ghidul e cu tine si vorbeste si-n franceza, si-n engleza. Dupa o ora si ceva de plimbat, o luam usor spre hotel, cu planuri mari pentru ziua ce avea sa vina.

Maine aflati impresii despre: Versailles, Cite de la Industie et Technique, Basilica Sacre-Coeur, Place Pigalle, Moulin Rouge si nu numai.

Daca e azi, e... Cristi Roman!

Astazi, 26.04.2007, prietenul nostru, Cristi, implineste 29 de primaveri, motiv pentru care ii urez sa-si poata indeplini tot ceea ce si-a propus si ce-si doreste. Sa ramana vesnic tanar (la minte, ca la trup nu e posibil) si ii ofer in dar o floare, ca altceva nu am cum. E o lalea din gradina noastra de la Lumina (jud. Constanta), o lalea deosebita, ale carei petale sunt jumatate rosii-jumatate galbene, asa cum se poate vedea din fotografie. Aceste lalele, pe care le-am adus din Olanda, sunt lalele de Apeldoorn (un oras pe langa Arnhem), iar culorile galben-rosu, sunt culorile orasului.

La Multi Ani, Cristi!

Si nu uita sa actualizezi antetul pe pagina ta :D

UPDATE: (pt cei interesati de laleaua de Apeldoorn).
La inceput a fost laleaua. Apoi au aparut orasele. Fiecare oras si-a ales culorile care sa-l reprezinte. Cu timpul, orasele au fost populate cu ingineri. Iar dupa ingineri, ca o consecinta, au aparut lalelele bicolore. Fiecare oras are propriile lalele bicolore. Aceasta e Olanda. O tara bicolora, plina de ingineri.

Un... Korean la Paris (VIII)

Ca ziua a 3-a a fost cea mai plicticoasa, aveam sa constat si din "abundenta" de comentarii la ultimile doua posturi, pe care am m-am straduit sa le povestesc cat mai colorat, tocmai pentru a nu va plictisi. (Il plictisisem pana si pe anonimul care-mi tot trimite "urari de bine").

Ziua a 4-a

Aceasta a fost dedicata in exclusivitate muzeelor. Am inceput dimineata cu Luvru. De fapt cu Place de la Concorde, de unde se face intrarea grandioasa spre Luvru. Abundenta mare de populatie la intrare, asa ca beneficiind de Museum Pass, sarim peste coada. Dupa cate am "carcotit" despre Centrul Pompidou si Casa Picasso, sunt convins ca vreti sa stiti care e impresia mea despre Luvru. Incerc sa fiu foarte succint si o voi rezuma la o singura fraza: "Daca esti turist stai 3 ore la Luvru, daca esti snob, 3 zile, iar daca esti cunoscator-pasionat de arta, 3 saptamani sau chiar 3 luni". Nu pot spune ca mi-a placut sau ca nu mi-a placut, insa mi-am facut o idee si cca 100 de fotografii. Ce mi-a placut: partea de egyptologie si civilizatie greco-romana. Aici am stat mai bine de o ora. De fapt cu asta am inceput. Dupa care am alergat dupa obiectivele mentionate in "Top 10 Luvru".

Venus din Milo - n-am sa inteleg niciodata de ce i s-a zis Venus si nu Afrodita, ca doar e sculptura greceasca, Mona Lisa (Leonardo da Vinci) - aveam impresia ca e un tablou mai mare ca dimensiune, insa e destul de mic, poate de-asta a si tot fost furata, Sclavii (Michelangelo), Château de Marly, Victoria inaripata de la Samotrache (sculptura cunoscuta si sub numele de Nike) etc. Mi-a placut mai mult Venus, decat Mona Lisa, poate si pentru faptul ca oferea turistului un grad mai mare de libertate. Mona Lisa e pazita mai tare decat Chirac (sau cine i-o urma). Plus ca acolo fotografiatul e interzis. Nu cumva sa-i fure careva zambetul, ca se depreciaza lucrarea. Imi dau acum seama ce frustrati trebuie sa se simta italienii, sa vina in Franta, sa-si admire capodoperele nationale. Acu, si noi daca vrem sa-l vedem pe Mutu jucand fotbal, trebuie sa mergem la Florenta, ca la nationala nu prea pune osul, dar asta-i alta mancare de peste. Cam la atat m-am rezumat in scurta mea vizita de 3 ore la Luvru. Voi mai dori sa vin la Luvru (foto 3, dreapta), dupa ce-oi iesi la pensie si voi avea timp mai mult sa citesc cate ceva despre egyptologie si istoria artei, ca sa si inteleg ce vad. Cunoscatorii Bibliei au un avantaj net fata de necunoscatori, dat fiind orientarea clasicilor catre teme religioase.

Muzeul d'Orsay (foto 4, dreapta) s-a dovedit a fi o continuare fireasca a traseului nostru, pentru ca nu e altceva decat o extensie, ceva mai franceza, a Luvrului. Spun mai franceza, pentru ca cea mai mare parte a lucrarilor sunt ale artistilor francezi: Monet, Manet, Degas,etc. Mi-a placut controversata pictura "Olympia" (foto 5, dreapta-jos) a lui Manet. De fapt ideea ei, tinand cont de perioada in care a fost facuta. Imi inchipui ce fete or fi facut distinsele doamne din hi-life-ul parizian, cand au vazut pictura. In rest, un muzeu "mort" ca si celelalte, ce se adreseaza cunoscatorilor si mai putin turistilor.

E deja ora 3 cand ajungem in Ile de la Cite, inima geografica, istorica si turistica a Frantei, asa ca incepem sa cautam un loc unde sa mancam. Traversam Sena spre Sud. Puzderie de bistrouri, carciumioare, etc. Si turisti, asisderea. Se calca in picioare, nu alta. Ne aciuam si noi pe langa unul din sutele de bistrouri, ca preturile sunt cam aceleasi peste tot. Nu-s carciumi pentru fitosi, ci pentru turisti. Se mananca bine as zice si, oricum, ieftin. Pentru cei care vor sa vada Parisul, insa nu sunt dispusi sa cheltuiasca bani pe restaurante, recomand cu caldura aceste bistrouri.

Cu burta plina incercam acum sa atacam ce ne mai propusesem pentru restul zilei: Catedrala Notre-Dame, Catedrala Saint Chapelle si Conciergerie - celebra inchisoare de pe vremea revolutiei franceze. Despre toate acestea, cat si despre plimbarea cu vaporasul pe Sena, in episodul de maine.

Un... Korean la Paris (VII)

Continuam periplul prin expozitia de arta moderna si, ce vedem? Lucrarea din fotografia alaturata. Ce titlu credeti ca are? Nu va mai las sa ghiciti, pentru ca la intrebarea asta ar trebui sa raspunda si un copil de 5 ani: "Dark blue". Pai, bine mai, tov. astist plastic, sa iei mata trafaletul si sa vopsesti de zor, cu Spor? Stia el, Ceausescu de ce le dadea la pictori ca tema de lucru, inscriptionarea pancartelor cu lozinci comuniste, ca doar la asta se pricep. Ori poate trebuia sa vin cu ruleta sa masor lungimea si latimea, ca daca era un patrat, ce arata ca un dreptunghi, tocmai datorita culorii. Exista lucrari, care pentru a putea fi apreciate real, sunt necesare anumite jocuri de lumina, cum am vazut in atelierul maestrului Titoiu, in Constanta. Nici vorba de asa ceva. Am citit si destule teorii despre culori si contraste, cum creaza impresii de spatii mai mari sau mai mici, insa asta nu are nici-o legatura cu o opera de arta. E ca si cum ai scrie 1+1=2 si ai zice, mama, ce descoperire am facut! Acum, nu tot ce era acolo o fi fost bazaconie, insa unele erau de-a dreptul hilare. Coboram pe pamant atat la propriu, cat si la figurat si dupa ce traversam promenada din fata centrului G. Pompidou (foto 2, stanga), o luam la pas domol catre Piata Bastilia, nu inainte de a descinde la Casa Picasso, un muzeu la fel de "mort" ca majoritatea, insa cubismul, pentru mine cel putin, reprezinta o chestie mult mai palpabila decat cele povestite mai sus. Era insa aproape de ora inchiderii si a cam trebuit sa facem mars fortat prin acest muzeu, parca prea putin vizitat, comparabil cu dimensiunea lui Picasso ca artist (de altfel era si cam ascuns pe niste stradute intortocheate). Il lasam pe Picasso in pace si ne indreptam spre Place de la Bastille, locul unde a izbucnit Revolutia Franceza. Un monument (foto 3, dreapta), cum caracterizeaza mai toate pietele Parisului si trafic de masini, la greu, asa ca o pot compara cu Piata Revolutiei de la noi. O luam incet spre casa, trecem si pe langa "Chez-Clement"-ul lui Tibi, insa nu ne oprim ca nu ne era asa foame si venim agale pe bulevardul St. Denis, pana spre casa. Acum, daca tot am ajuns in zona, hai sa si mancam, unde? La "Hippopotamus" sau "Hipotalamus", cum imi place mie sa-i zic. Mi-a placut genul asta de restaurant, cu atat mai mult cu cat si beefsteak-ul era ce "trebe". Numai in Romania nu poti manca un beefsteak ca lumea, ori cel putin in Constanta eu nu stiu. Decat la Crazy, insa acolo sa dai 20$ pe o friptura, parca e cam mult pentru Romania. Ce era interesant aici, e ca pe langa preparatele traditionale, aveau meniuri combinate in care aveai si o bautura: vin, bere sau racoritoare. La 15 EUR/adult pentru un astfel de meniu si 8EUR/copil era OK. Unde mai pui ca in cursul saptamanii, pentru comenzile de pana la ora 19.00 ai reducere 30% pentru majoritatea optiunilor (mai putin meniurile de care vorbeam si bauturile). Ne-a placut tare acolo, in special fiica-mii, care de-atunci, in zilele ce-au urmat, "vana" toti Hippopotamii ce ne ieseau in cale.

La Multi Ani, Gogilor!

Azi e Sf. Gheorghe si evident ii serbam pe toti cei ai caror nume este Georgeta, Georgiana, Gheorghe, George, Gica, Gigi si in mod special Gogu. Sunt multi Gogi offshore, carora le urez La Multi Ani! Macar azi sa scriem Gog cu majuscula. :)

Si un cadou pentru toti Gogii:
http://video.neogen.ro/user/pop_dorin/d1p6ss3gug6qpv5ob6a1lmh6jng86ugj/

Un... Korean la Paris (VI)

Ziua a 3-a

Dupa una calda, vine si una mai rece. Era normal de altfel ca dupa Disneyland sa simtim astfel. De data asta a fost randul sotiei sa aleaga, asa ca incepem cu La Defense. Nu auzisem prea mult despre acest nou cartier al Parisului, avand o arhitectura moderna din sticla si otel, care contrasteaza puternic cu restul orasului. Zona, probabil una foarte scumpa, dat fiind numeroasele sedii de banci, mari companii, etc. se face remarcata turistic prin "Grande Arc de la Defense" (foto 1), care incheie axa pariziana a celor 3 arce. Se zice ca, de altfel acesta e si cel mai mare dintre ele, in cavitatea sa interioara incapand o constructie de marimea catedralei Notre-Dame. Ce-am mai vazut aici e reprezentat in poza urmatoare (foto 2), o lucrare pe care nu stiu cum s-o traduc: degetul mare sau marele deget? Oricum, orice interpretare tendentioasa a gestului va apartine, in nici-un caz nu reiese din relatarea mea. Dar, daca ajungeti in Grecia, nu care cumva sa faceti acest gest cu degetul mare. Daca la americani, inseamna OK, la greci = F..k you. Pana la urma plimbarea nu am facut-o chiar degeaba, ca si eu, si sotia ne-am tras "adidashi" din mall-ul subteran pe nici nu mai stiu cate nivele: eu, Adidas - original, Made in China, iar nevasta Nike - original, Made in Indonezia. That's life :). Poate ne lamureste genialul american, cat e o pereche de Nike, de la mama lor, ca pe astia noi am dat 40 EUR. (ai mei 50). Oricum sunt la jumatate de pret fata de ce e prin magazinele noastre, reprezentanţe, cica (in realitate tot marfa de Asia este). Ne-ntoarcem cu marfa la hotel, luam o scurta pauza si ne hotaram, in sfarsit, sa incepem sa mai si vizitam, ca noi de-aia venisem in Paris, iar cel mai bun loc de a "taia panglica" la Museum Pass-urile pe care am dat cam 100EUR este, evident, Expozitia Constantin Brancusi (foto 3 - realizata de insusi Brancusi) din cadrul Centrului Georges Pompidou. Ea a fost deschisa de fapt in imediata vecinatate a Centrului, adica exact in hangarul in care maestrul isi incropise atelierul de lucru (foto 4) - oaza sa de liniste, asa cum avea sa o descrie. A crescut un pic pipota noastra de romani, insa s-a si dezumflat un pic, vazand ca francezii nu spun ca e sculptor roman, desi pe panourile pe care e povestita viata sa, este mentionata si Hobita, localitatea unde s-a nascut, si Tg. Jiu, si Bucuresti. Frumoasa, chiar daca mica, aceasta expozitie, insa personal as fi facut ceva mai mult din ea, i-as fi dat putina viata atelierului lui Brancusi, dar repet, francezii inca sunt in faza de pionierat a muzeelor. Vizita la Centrul Pompidou insa, pentru mine a fost o mare dezamagire. Celebrul muzeu de arta contemporana mi s-a parut un mare kitsch, kitsch in care facusem o poza demna de Pullitzer. Neputand-o posta, va voi descrie, lasandu-va imaginatia sa zboare: "In fata unei lucrari, o studenta, cel mai probabil la arte, s-a postat, si-a deschis poseta si a inceput sa ia notite pe un carnetel. Vazuta din spate arata cam asa: tunsa zero, un cercel in urechea stanga, o scurta de piele roasa mai peste tot, o fusta de blugi lalaie si niste ciubote, cam de pe vremea lui Pazvante, rupte in jurul calcaiului si cu tocurile tocite si totusi, cu un aer intelectual". Pe francezi poate nu-i surprinde descrierea facuta, avand in vedere promenada colorata din fata Centrului, unde isi "desfasoara activitatea" zeci de cersetori "europeni" (a se intelege acei muzicanti cu palaria intoarsa asezata pe jos, portretisti de colt de strada, statuile vii spoite - astia din urma sunt la categoria New Entry, ca pe la noi inca n-am vazut). Pe mine, da. Hai ca va mai zic si maine, ca mai e de povestit.

Snooker - ziua a 2-a

Prima zi, prima surpriza. Graeme Dott, campionul en-titre iese din scena, datorita lui Ian McCulloch, un veritabil haiduc in snooker, care desi nu are victorii importante in turnee, a fost cel care a scos din lupta multi favoriti. Azi incepe meciul asteptat de toata suflarea "snooker"-ista: Ronnie O'Sullivan vs Ding-Jun Hui. Va parasi Ronnie turneul din primul tur, dand peste cap toate pronosticurile sau ii va administra o noua lectie mai tanarului sau adversar? Cu Ronnie nu se stie niciodata: genial si imprevizibil in acelasi timp. Deci cine va avea castig de cauza: "imprevizibilul" sau "rationalul"? (Tema e dezbatuta mai pe larg pe blogul Oanei-Anca)

Un... Korean la Paris (V)

Ziua a II-a: Disneyland - continuare
Am luat o scurta pauza sa bagam cate un sandwich si ne continuam turul. Urmatoarea atractie: Peter Pan Flight. Deja cozile sunt din ce in ce mai mici. Am stat poate mai putin de jumatate de ora. E ora mesei mi-am zis (era cam 15.00). Dupa atatea atractii "inside" (ultimile 2), trecem din Adventure Land in Fantasy Land (de fapt si Peter Pan Flight face parte tot din Fantasy Land), calatorind prin lumea povestilor: "Alice's Curios Labyrinth, Blanche Niege et les 7 Nains, Les Voyages de Pinocchio, Le Pays des Contes de Fees, Le Château de la Belle au Bois Dormant (foto 1, dreapta). Asa ca iata, draga Oana-Anca, o gramada de frantuzisme si la Disneyland. Am lasat mai la urma ceea ce mi-a placut cel mai mult in Fantasy Land: "It's a small world" (foto 2, jos). Nu e nimic senzational, ci e o calatorie ce te poarta prin toate colturile lumii, frumos realizata, care sa placa si copiilor de 5 ani, si adultilor de 70, totul intr-un spectacol de muzica, lumina si culoare de exceptie. Vi se pare ca am trecut cam repede prin toate astea? Asa a si fost, pentru ca acele cozi kilometrice, la care stateam o ora, s-au transformat in cozi de 5-10 minute, iar mai pe seara, dupa ora 7-8 erau practic inexistente. Inainte de a intra in Discovery Land, trebuie sa mancam, ca era aproape de 7. Eu propun pizzeria "La Bella Notte", fiica-mea, "Colonel Hathi's Restaurant". Ca de fiecare data castiga ea, chiar daca nevasta a fost de partea mea. 2-1 pentru noi a fost un rezultat insuficient, se pare. Mancarea peste tot in Disneyland e cam aceeasi: fast-food, asa ca nu ne trebuie prea mult sa o dam gata si sa trecem inapoi la treaba.
Discovery Land a fost cireasa de pe tort, sau "Finis coronat opus" ca sa folosesc o vorba din "batrani". Daca n-ai ajuns aici, inseamna ca nu ai vazut si nu te-ai distrat in Disneyland. Aici ai ocazia sa-ti evaluezi mai bine viata ta, reactia nevestei, curajul amandorura si evident impresia copilului. Dupa ce iesi din Discovery Land exista doua sanse: sa scapi de nevasta sau sa nu mai scapi de ea pe veci. La mine s-a nimerit a doua varianta. Nu vreau sa va povestesc prea multe, pentru ca trebuie sa fie placerea fiecaruia, mai ales ca acolo ai parte de o serie de experiente pe cat de inedite, pe atat de surprinzatoare. Voi enumera atractiile pe care in nici-un caz nu le puteti rata: "Space Mountain 2" (foto 3, dreapta) - cardiacii ar trebui sa ocoleasca chestia asta, "Star Tours", "Honey, I Shrunk the Audience" (atentie mare la ce va pregateste prof. Szalinski), "Buzz Light Year". Era 10 seara deja si n-am mai apucat sa vedem si "The legend of Lion King", ultima chestie marcata pe harta. Una peste alta, pot spune ca am vazut ceva, cam 80% din atractiile importante (bifate pe harta) si cam 50% din restul. Am facut o scurta comparatie cu Parcul Prater din Viena. Daca ar fi fost sa platim cca 3 EUR pt fiecare atractie, cum e acolo, ne-ar fi ajuns mai scump si nici nu se ridica la valoarea Disneyland-ului.

Ice spunea ca e pierdere de timp, cata vreme esti in vizita. Il contrazic si nu il contrazic. Adica: in Disneyland nu vii sa vizitezi. Pentru vizitat exista Luvru si Versailles. In Disneyland vii sa te distrezi. E genul de turism, pe care, romanii care nu au ajuns prin Europa, nu au cum sa-l cunoasca. E genul de turism care atrage turisti. Francezii sunt inca pe bancile scolii, abia acum invata sa faca asta. Anglia le-a luat-o inainte. Acolo am vazut pentru prima data ce-nseamna sa faci un muzeu viu. Disneyland e inventie americana, iar francezii au dat lovitura cu Cite de la Industrie et Technique. Despre asta, insa, in episoadele urmatoare.

Pe mana cui mergeti?

De azi incepe la Crucible Theatre, in Sheffield, cel mai important turneu de snooker al anului competitional, considerat in acelasi timp si Campionat Mondial. Premii mari, nume selecte, meciuri interesante inca din primul tur, daca e sa amintesc de duelul legendelor Steve Davis vs. John Parrot sau cel al favoritilor bookmakerilor Ronnie O'Sullivan vs DingJung Hui. Pe mana cui mergeti? A genialului si in acelasi timp rasfatatului, capriciosului, imprevizibilului, plictisitului Ronnie O'Sullivan? Va reusi Pocket Dynamo (Graeme Dott) dubla? Ori poate surprinzatorul Neil Robertson, care deja si-a adjudecat 2 trofee in acest an? Sau vreo revenire in forma a unui "greu" ca Hendry, Higgins sau Ebdon? Eu unul merg pe mana lui Kendo (Ken Doherty), desi Ronnie mi-e favorit. Si mai sper o frumoasa surpriza din partea unuia care lipseste din calculele tuturor specialistilor, Jamie Cope. De fapt, mi-as dori ca Jamie sa ia laurii.

Un... Korean la Paris (IV)

Cu bunavointa lui Tibi am reusit sa postez si ceea ce i-am promis lui Paul, terenul de fotbal de la poalele Turnului Eiffel (foto 1). Celelalte poze urmeaza sa le postez pe parcurs. Acum imi continuu serialul cu ziua a doua, care, cel putin mie si cu siguranta si fiica-mii, ne-a placut cel mai mult, Disneyland.

Ziua a II-a - Disneyland
Pana sa coboare fetele, stau putin de vorba cu receptionerul. Vazusem niste tichete de Disneyland la el pe tejghea si hai sa-l intreb, poate au discount-uri. Nu era cazul de asa ceva, in schimb cu tichetele alea aveai un fel de prioritate la casa de bilete, prioritate care mai tarziu s-a dovedit a fi inexistenta, pentru ca cozile erau la fel de mari in ambele parti. Oricum, tipul ma sfatuieste sa nu iau decat pentru Disney Park, nu si Walt Disney Studios din doua motive: nu e timp pentru ambele, iar studiourile sunt mai mult pentru oameni mari, decat pentru copii. Merg pe mana lui; nu ar fi avut nici-un interes sa ma sfatuiasca gresit, pt. ca si el are comision la biletele alea si in mod normal ar fi tentat sa le vanda pe alea scumpe, nu pe cele ieftine. Asa ca luam metroul pana la Les Halles si de acolo RER A pana la Disneyland (foto 2). Parcul e incantator, insa si aglomerat. E perioada vacantei atat in Franta, cat si in Romania si probabil in toata Europa. Asa ca daca vreodata vreti sa ajungeti la Disneyland, tineti cont de urmatoarele sfaturi: sa nu ploua sau sa ninga, sa nu fie exagerat de cald si nici de frig, evident, sa fie in timpul scolii - mai bine sa chiuleasca copilul de la scoala cateva zile - se merita. Asadar, puzderie de lume pe la ora 11, cand am intrat in parc. Eram usor dezorientati, asa ca am hotarat sa facem o plimbare cu trenuletul in jurul parcului (Disneyland Railroad), pentru a avea timp sa studiem harta si pentru a localiza atractiile. Ne-a placut, fiind si prima chestie pe care am vazut-o, numai ca apoi vazandu-le pe celelalte ne-am dat seama ca a fost o pierdere de timp. Oricum ii dam bice mai departe si urmam sfatul tipei de la "primarie" (City Hall - un fel de birou de informatii de fapt), care ne-a punctat pe harta obiectivele "do not miss". A fost primul lucru inteligent pe care l-am facut. Tipa, intr-adevar ne-a facut cele mai bune recomandari, pe care vi le fac si eu, voua, in caz ca veti avea nevoie. Inainte de toate trebuie sa precizez ca atractiile din Disney Park sunt impartite in 4 landuri: Frontier Land, Adventure Land, Fantasy Land si Discovery Land. Am luat-o de la stanga cu Frontierland (de altfel si numerotarea pe harta se face in acelasi sens). Dupa ce am inceput cu o chestie subtire, pentru ca ne cam speriasera cozile, ne asezam la rand la "Big Thunder Mountain", care nu e altceva decat un "mountain-russe" care te plimba printr-un decor tipic american. Am stat la rand cca 70 de minute, dar a meritat, iar la sfarsit ne-am ales cu o poza facuta instantaneu in care ne-am vazut fetele schimonosite din timpul aventurii. Iar asta a fost abia inceputul. Acum, dupa ce am pierdut toate celelalte fotografii, acestea 2, pe care am dat 20EUR, sunt aur curat. Ne revenim repede dupa aceasta experienta (mai ales sotia) si mergem mai departe la "Piratii din Caraibe" in Adventure Land. Bine realizat, ne-a placut si aici, chiar daca am stat si aici aproape o ora la coada. Si uite asa a trecut jumatate de zi si deja incepuse sa ne para rau ca n-am venit in timpul scolii, nu in vacanta.

Un... Korean la Paris (III)

La Doina (foto 1, dreapta) am fost primiti in cel mai pur stil romanesc: Ospatarita ne-a auzit ca suntem romani si s-a adresat in romaneste dupa care ni s-a adus imediat cosul cu oua vopsite, ca deh, era a 3-a zi de Pasti. Meniul, unul evident traditional, romanesc, cu preturi nu foarte mici, insa nici exagerate, asa cum aveam sa citesc mai deunazi intr-un articol din Jurnalul National – suntem totusi la numai cateva sute de metri de turnul Eiffel. Localul in sine nu e foarte mare, usor inghesuit as zice, insa decorat in cel mai pur stil romanesc (foto 2, stanga): oale de lut, piei de animale, pe unul din pereti fiind chiar harta Romaniei desenata pe o blana de lup, imagini de pe tot cuprinsul tarii. Comanda, nu mai retin ce-am luat fiecare, cert e ca am mancat cu siguranta o ciorba de vacuta, doar stiam ca nu voi mai avea ocazia de asa ceva.
Langa noi, trei tineri, probabil studenti, dintre care unul, roman. Se pare ca si-a invitat colegii sa-i initieze in bucataria noastra traditionala. Frumos din partea lui.
Noi insa ne vedem de ale noastre si ne grabim sa prindem spectacolul nocturn la turnul Eiffel (foto 3, dreapta), asa ca ne luam la revedere de la gazda noastra si o taiem spre turn. Arata mult mai bine noaptea decat ziua. Ii dam un ocol si ne indreptam spre Fantanile Trocadero (foto 4, stanga-jos - pe asta chiar merita sa dati click sa o vedeti in detaliu), sa-l admiram si de acolo. Nici nu intram bine pe podul ce traverseaza Sena, ca auzim niste tipete, urale. Ne intoarcem brusc spre turn si ce sa vezi? Un joc de lumini, ceva gen stroboscop, un fel de artificii, pe toata lungimea turnului. Pun camera si filmez cateva secunde. Ma uit la ceas: 10 fix. Cu totul au fost cam 10 minute de spectacol, dupa care turnul si-a luat din nou "haina"de seara, galben-portocalie. Tot pe pod am luat primul contact cu viata de noapte a orasului, unde eram practic agasati de comerciantii de chilipiruri, majoritatea negri, dar si albi - cred ca erau bulgari sau polonezi. Nu i-am bagat in seama si ne-am vazut de drum. Ne oprim pe platoul de deasupra fantanilor si mai zabovim putin, dupa care ne inderptam spre casa (partea interesanta e ca am gasit pe net o poza cu exact linia 9 din statia de metrou Trocadero (foto 5-jos), adica cea care ne ducea direct la hotel). Ajungem pe la 11 la hotel, dau drumul la TV sa vedem rezultatele din Liga Campionilor. Era rezumatul la ManU-Roma. Ma asteptam sa se califice ManU, dar nici sa-i umileasca in asa hal.

OFF-TOPIC (insa in conexiune cu evenimentele din tara): La francezi sunt alegeri in acest week-end, deci toata perioada petrecuta in Franta ar fi trebuit sa se suprapuna cu mitinguri electorale, chestii din astea. Aiurea. In afara de cateva emisiuni televizate si articole in presa, nimic. Nu tiganie ca pe strazile noastre cu postere si panouri publicitare electorale. O mare bulina alba pentru francezi, pe care de altfel nu prea ii am la suflet.

S.O.S.

Corabia e in deriva. Si asta pentru ca timonierul impreuna cu restul echipajului au decis sa scape de comandant, neputand sa inteleaga ca, fara comandant, aceasta scapa de sub control. Asa e si la fotbal. Cate echipe nu si-au mazilit antrenorii? Cruyff mazilit la Barcelona e doar un exemplu. Asa e si in politica. Numai ca de corabia asta se leaga sperantele unui popor. Privesc neputincios de la distanta spectacolul asta sinistru, de pe o "nava de mare tonaj", ce a ajuns epava, datorita unei proaste guvernari (pentru cei mai putin avizati: si in cazul unei nave se foloseste acelasi termen - instalatia de guvernare a navei). Este nevoie urgenta de o barca de salvare. Cine se inhama sa ia raspunderea ei? Normal ar fi ca tot acelasi comandant, pentru ca echipaje se gasesc, nu ducem lipsa.
Toate Panzele Sus, Capitane! (numai sa nu fie rosii)

Pierre Vaillant

UPDATE: Stirea aparuta pe BBC

The Romanian parliament has voted to suspend President Traian Basescu amid a deepening political crisis.
Members of parliament have accused him of violating Romania's constitution, even though the constitutional court found no evidence of that.

Restul articolului il gasiti aici.

Un... Korean la Paris (II)

Hotelul Plat d’Etain l-am gasit repede pentru ca era la cca 50 de metri de iesirea de la metrou. O cladire veche, cu camere relativ mici, spun relativ pentru ca in comparatie cu multe alte hoteluri de aici, camerele nu sunt chiar mici. Asta e o camera normala (foto jos), cat de cat, insa mi-a intarit convingerea ca si la francezi, ca si la noi, stelele se dau pe dotari, nu pe aspectul de ansamblu. Flori nu am primit, asa cum arata fotografia, personalul insa, amabil. Singurul lucru ce mi-a sarit in ochi a fost liftul. Valiza cea mare nu a intrat in el, iar mai mult de 2 persoane fara bagaje nu intra in nici-un fel. Dar n-a fost problema, ca am stat la etajul 1.
Era 1.30pm cand am ajuns la hotel, la 2.30 ieseam deja in oras pentru ca voiam sa folosim timpul la maximum. Si cum nu eram departe de Centrul George Pompidou, mergem sa vedem celebrul orologiu “La Defense du Temps”, care in fiecare zi la ora 15 ofera un spectacol unic turistilor. Si noua ne-a oferit un spectacol unic, traditionala placuta pe care scria “Automate en panne”, cred ca nici nu mai necesita traducere, cat timp am priceput-o si eu, care n-am facut o boaba de franceza in scoala, doar ce-am mai prins din “Jandarmii” lui Louis-des-Funes. Amanam vizitarea centrului G. Pompidou pentru ca am luat Museum Pass pentru 4 zile, care trebuie sa fie consecutive si cum vremea era superba si prognoza pentru a doua zi la fel, am hotarat sa incepem cu atractiile ce nu erau prinse in Museum Pass, Turnul Eiffel si Disneyland. Pentru ca la Disneyland iti trebuie cel putin o zi, am luat metroul si am descins in fata scolii militare, langa Turnul Eiffel. Cand am ajuns la turn, cozi imense, cum de altfel ne asteptam, insa am avansat relativ repede, asa ca dupa 2 ore ne vine si noua randul la bilete. Tipa de la ghiseu zice ca nu ne poate da decat pana la al doilea etaj (3 in total), pentru ca de la 2 la 3 s-a stricat liftul. “Bai, dar chiar asa de ghinionisti sa fim? Eu ca eu, insa fii-mea e norocoasa prin definitie, nu are cum. Orologiul “en panne”, acum si turnul?”. Spaniolii din fata noastra s-au razgandit cand au auzit. Noi nu. Asa ca luam bilete numai pana la 2. Urcam direct la 2 si acolo ce sa vezi, liftul spre nivelul superior mergea bine merci si se facuse o alta coada, evident la casa de bilete de aici, pentru diferenta. Aici a durat mai putin, cca 10-15 minute. Si am platit doar diferenta. N-am sa inteleg niciodata de ce ne-a mintit aia de la casa de jos? O fi avut bunicii din Balcani? Am facut o gramada de poze de la toate etajele, inclusiv un teren de fotbal din apropierea turnului, special pentru Paul, dar cum spuneam, s-a “voalat filmul”. E frumos pe acoperisul Parisului, iar pozele oricum nu ar fi redat sentimentele pe care le ai acolo, sus. Parasim turnul pentru scurt timp, pentru ca mergem sa mancam. Unde credeti? La Doina, restaurant cu specific, evident, romanesc, aflat in apropierea turnului, cu patron si angajati romani.

UPDATE: Spuneam despre camera de hotel ca era una normala, cu dotari de 3 stele, adica: TV LCD(nu stiu cate canale, insa nu cred ca erau mai mult de 20, si il tineam ori pe Canal+, ori pe Eurosport - in lb. engleza, ori pe TV5), aer conditionat, minibar, safe, baia era cam cu dotari de acum 15-20 de ani. Mobila insa era veche rau prin camere, chiar daca era reconditionata. Bufetul suedez de la micul dejun, cam subtirel. Exista Wi-Fi, insa era extra-pay si foarte scump. PDA-ul meu detectase cca 5-6 conexiuni wireless in zona, din care una era SFR, echivalentul Vodafone la francezi. Probabil ca SFR ar fi cel mai convenabil, insa ar fi trebuit sa ma interesez din tara cum sta treaba, pe de alta parte, numai de internet nu aveam eu timp, cand plecam de la hotel pe la 9 si ajungeam seara la 11 inapoi.

Un... Korean la Paris (I)

PROLOG

"Cand un lucru incepe rau, se termina si mai rau", iar nenorocitul ala de Murphy n-a avut de lucru decat sa filozofeze in gri si negru si sa ma ia pe mine drept cobai. N-as fi amintit de inceputul gri al vacantei la Paris, daca nu ar fi existat un final si mai gri. Iata despre ce e vorba:
1. Inceputul gri, adica ziua cand am plecat de acasa, luni, 9 aprilie si cand am avut parte de un eveniment rutier, eu fiind la volan si fiind si cel in culpa. Nu a fost nimic nemaipomenit, decat o frana, la care daca nu aveam ABS nu s-ar fi intamplat nimic. Cert e ca toata paguba a fost: suportul de numar de la masina mea s-a spart, iar la cel din fata a avut trei zgarieturi de cca 1 cm, care abia daca se vad si o clema de plastic rupta la spoilerul din spate. Adica o paguba de 10 lei si o amenda de 80 de lei + 3 puncte de „fidelitate pentru Dinamo“. A fost unul din incidentele la care, de regula, soferii constata si vazand ca nu e nimic important isi dau mana si pleaca. Numai ca “pagubitul” meu era pornit tare, daca s-ar fi putut sa-si schimbe si Clio Symbolul cu o Laguna, ar fi fost perfect. Pana si politistul a incercat sa il convinga ca nu poate face nimic si in cel mai rau caz, imi face mie o “bucurie”. Dar fitosul meu de Bucuresti nu se lasa. Ma si ameninta, ca daca incerc sa o dau cotita are el grija sa ma gaseasca, pt ca lucreaza intr-un loc important, insa n-a vrut sa zica unde, nici macar politistului care a completat dovada. Domnule Fabian Catalin (B-74-FAB), poate ma citeste vreunul dintre prietenii sau rudele tale, sa te cunoasca mai bine. In rest, toate cele bune. Nu ai reusit sa-mi strici vacanta, decat poate blestemele tale.

2. Sfarsitul si mai gri s-a produs in chiar ziua plecarii din Paris, exact atunci cand credeam ca nimic senzational nu se mai poate intampla. De data asta sunt mai scurt. In drum spre aeroportul Charles de Gaulle, am ratacit o geanta, geanta cea mai importanta, in care aveam biletul meu de avion, PDA-ul, stick-urile de memorie si cardul de memorie pe care stransesem toate amintirile din Paris. O greseala de 1000 EUR, pentru care optiunea “Undo” nu exista. Veti avea parte asadar de o poveste scrisa despre Paris, cu imagini culese de pe net, cat mai aproape de cele pe care le-am facut, poveste pe care o puteti crede sau nu.

Ziua 1
Ajungem cu bine pe Charles de Gaulle, dupa un zbor cu un avion TAROM, plin de romani ce plecau in vacanta, la Paris. Pe randul din fata noastra, o pereche de tineri studia un ghid al Parisului din colectia Top10. In fata lor o familie facea acelasi lucru. Si noi la fel. Aveam sa constat ulterior ca, desi avand informatii oarecum expirate, acest ghid nu trebuie sa lipseasca celor ce vor sa viziteze capitala Frantei. La sfatul lui Tibi, pentru care ii multumesc, mergem sa ne scoatem abonament de metrou, “Carte Orange”, pentru care am venit de-acasa pregatiti cu poze format buletin (3x4). “Carte Orange” se elibereaza pe o saptamana incepand de luni, pana duminica, asa ca daca veniti pentru o saptamana la Paris, de preferinta este sa cuprindeti toate zilele intr-o saptamana. Pe noi ne-a costat 94,50 EUR, adica 31,50 EUR de persoana (copiii nu beneficiaza de reduceri la Carte Orange) si e mult mai convenabil decat orice alt abonament pentru turisti. Cu abonamentele in regula ne suim in RER si apoi Metrou, avand cap-compas statia Strasbourg-Saint Denis.

Inapoi la ... "normalitate"

Dupa o vacanta cu peripetii, in inima Frantei, intors la "normalitatea" sovietica din insula Sahalin, unde primavara renunta sa mai apara atat la propriu, cat si la figurat, voi incepe, de maine, un serial despre Paris, asa cum l-am vazut eu si din pacate nu vi-l pot oferi si voua decat intr-o forma "clonata". Explicatiile le veti gasi in "Un... korean la Paris".

2% pentru SMURD

Initiativa de a promova o campanie pentru alocarea a 2% din impozit, catre SMURD, ii apartine lui Tolo si pica numai bine azi, de ziua sanatatii. Tolo motiveaza in felul asta: "N-ar fi rau sa dam si la doctori daca tot dam la fotbalisti". Eu as zice altfel:
"Dam o gramada de bani la armata, chiar daca serviciul militar obligatoriu s-a desfiintat, militarii si politistii se pensioneaza la 40-45 de ani, ca dupa 20 de ani de munca in slujba pacii sunt extenuati saracii de ei, iar cei ce lucreaza pe platforme petroliere, in conditii infinit mai grele ca ei, abia acum 1 an si-au dobandit dreptul de a li se recunoaste grupa de munca si nu dam 2% pentru sanatatea noastra? E adevarat ca mai dam o gramada de alti bani pentru sanatate, insa procentul alocat sanatatii din buget e mult mai mic decat cel alocat in UE".

In febra pregatirilor

In fiecare an, cu mic, cu mare ne pregatim si pregatim Sfintele Sarbatori pascale, asa cum putem, fiecare dintre noi. Anul trecut, in Saptamana Mare, prin actiunile intreprinse, mi-am ales prieteni si dusmani deopotriva, pentru ca nu-i asa, zice un proverb: "Vrei sa-ti faci un dusman? Nimic mai simplu. Fa-ti un prieten!". Sper macar ca mai multi prieteni decat dusmani. Asa este in firea omului. Atunci cand se plictiseste, trebuie sa-si umple timpul cu ceva. Copiii din bloc incepusera sa se certe intre ei - si asta e tot un semn de plictiseala. Niciodata nu am suportat asta. Dupa ce ca ii numeri pe degetele de la o mana, se mai si cearta. Sa ma bag in cearta lor sa fac dreptate ar fi fost cel mai tampit lucru pe care l-as fi putut face, asa ca le-am cerut sa ma ajute. Ei stiu ca eu sunt "tovarasul" lor de joaca, asa ca i-am angrenat tot intr-o joaca. Ce am facut? Am incercat sa aduc un pic de culoare in albul stereotip ce domina holul interior al blocului unde locuiesc. Asa ca mi-am luat aliatii cei mai de nadejde (copiii), am cumparat creioane cerate si ne-a pus la treaba. La sfarsitul celor 2 zile s-a mancat pizza si s-a baut sampanie (pt copii evident), iar copiii au uitat de cearta lor, ba mai mult, au devenit un fel de mici eroi in cartier, pentru ca desenele lor au fost asaltate in zilele ce au urmat, de o gramada de copii ce isi trageau bunicile de mana in drumul lor spre sau de la gradinita sau scoala. Acum sunt pus in situatia cea mai penibila cu putinta. Asociatia de Proprietari imi cere sa vopsesc peretii la loc. Copiii au aflat de asta, insa refuza sa creada. Ei au speranta ca asa ceva nu se va intampla, iar eu sunt la mijloc, si sa impac si capra si varza nu se poate. Mi se reproseaza ca am o influenta nociva asupra lor - "Asta e educatia pe care le-o dati, d-le Dinescu" - si de catre cine? De o vecina care acum cativa ani i-a cumparat odraslei de clasa a XII-a un Seat Leon, ca nu mai putea sa mearga cu Dacia la scoala, ca radeau copiii de el. Pai sa nu-ti vina sa zidesti usa vecinului asa cum a facut un blogger ajuns deja celebru?

Foto: Micii mei eroi: Sabrina, Roxana, Stefania si Mihai care va ureaza un Paste Fericit in felul in care s-au priceput si ei.

Hristos a Inviat!

P.A.R.I.S. - Pareri.Aprecieri.Recomandari.Idei.Sugestii

In viitorul apropiat voi pleca cu familia la Paris, pentru 6 zile. Orice sfat din partea celor care au mai trecut pe acolo e bine-venit. M-am inarmat eu cu tot felul de carti in format clasic sau electronic, insa o parere in plus nu strica niciodata. Si inca o intrebare pentru cei ce au utilizat cardul "Paris Pass". Merita banii? Din cate am vazut eu, Turnul Eiffel si Disneyland nu sunt prinse in acest card, iar eu prea multi bani pe transport nu cred ca voi cheltui, pt. ca am ales un hotel in centru (arondismentul 3).

Un zambet pe 16... inch

Telesport a pregatit un cadou frumos suporterilor rapidisti de 1 aprilie si anume o victorie in meciul cu Steaua. Horia Ivanovici zambeste satisfacut. Din punctul lui de vedere Rapidul se lupta cu Clujul pentru un loc in CL.
Pentru conformitate, a se citi pe prompter, informatia din timpul emisiunii Fanatik Show din data de 1 aprilie.

Somewhere in time... Mama Rusia - EPILOG

Promis de ceva timp, insa amanat din cauze obiective, voi incheia aici serialul despre Mama Rusia, cu ceva poze si mai putine explicatii. Primele 2 imagini sunt instantanee luate din elicopter, asa cum se vede Sakhalin-ul de la cateva sute de metri altitudine. Odata ajunsi pe aeroportul din Nogliki (in drumul de intoarcere spre casa) si facand cele 2-3, "traditionale" de-acum, controale la bagaje, ii cerem soferului sa ne duca direct la gara, la "biblioteca". Cuvantul asta, biblioteca sau library, a ajuns universal valabil, asa ca fie rusi, romani, englezi, americani sau australieni, cu totii intelegem acelasi lucru, adica locul unde berea este la rang de best-seller, iar locul cartilor din rafturi sunt luate de "volume din marii clasici ai literaturii universale", cum ar fi: danezul Carlsberg, olandezul Heineken, americanul Miller, australianul Foster's sau rusoaica Baltika. "Biblioteca" in sine, pe numele ei de scena, BODEGA, imi trezeste amintiri pre-revolutionare ale celebrelor localuri de atunci, intitulate generic "Gospodina" (pana si la astea am adoptat un cuvant sovietic). Se pot vedea in galantar traditionalele mancaruri gata preparate, asa cum erau si la noi candva: snitele plutind in ulei, salata de boeuf fara boeuf (carne de vita), orez cu pretentii de pilaf, peste afumat sau prajit etc (foto 3). Intr-un colt, dincolo de tejghea, lipsita de orice griji, ca doar nu-i asa, statul comunist are grija de toate, lancezeste cel mai de traditie exponat al rasei slave: femeia rusoaica, intitulata simbolic, Natasha. Ii puteti studia trasaturile, fizionomia, pentru mine, cel putin, este exemplul ideal de a va forma o idee despre femeia rusoaica de 40 de ani. (foto 4) O mina obosita, plictisita, dar care lasa sa se inteleaga, ca, in urma cu 20 de ani, in spatele ei se afla o tanara dupa care intorceau capul o gramada de "tovarasi". Atunci am inteles de ce rusii, dupa o anumita varsta, o dau pe vodka, pentru ca arata mai bine. Si ca sa nu daram complet mitul femeii sovietice, va prezint si un exponat al noii generatii, rusoaica de 20 de ani, dupa care se cam intorc capetele (foto 5 ). Nu comentez mai mult, va las pe voi s-o faceti. Eu mi-am vazut in continuare de traseul meu, asa ca in cele din urma iata-ma la aeroport, in sala de asteptare, alaturi de colegii mei koreeni. E de prisos sa va mai spun ca in aerportul din Yuzno nu exista un restaurant, bar, ori vreun magazin, pentru ca aici nu se gasesc lucruri elementare cum ar fi un dispenser de apa sau cateva scaune in plus pentru ca cei de la "Business Class" sa poata sedea si altfel decat in imagine (foto 6).

CONEŢ