joi, mai 03, 2007

Un... Korean la Paris (XIV)

Dupa ce-am iesit de la Muzeul National al Evului Mediu, am zis sa facem o plimbare pe "stradutele" Parisului, urmand a reveni la Arcul de Triumf mai spre seara sa prindem Arcul in adevarata lui splendoare, cand soarele apune in spatele sau. O imagine asemanatoare cu cea de pe afisul de la Maraton. Si tot plimbandu-ne, ajungem in dreptul celor 2 palate: Grand Palais (foto 1) si Petit Palais (foto 2), nici macar nu ma mai interesa sa vad ce e inauntru, asa ca ne-am vazut de plimbare inainte. Inainte (in sensul nostru de mers) ce credeti ca se afla? Resedinta lui Jaques Chirac, cat o mai fi. O liniste apasatoare. 1-2 gardieni discreti pe la colt de strada si atat. Camionul, care sa incarce mobila si alte lucruri ale presedintelui aflat la sfarsit de mandat, inca nu sosise. Sau poate nici nu se mai muta de acolo, daca se simte bine. Langa resedinta acestuia, ambasada americana. Trecem prin fata ambasadei si ajungem taman in zona comerciala - pe stanga, pe dreapta, Gucci, Armani, Versace, etc si tot mergem, bucurandu-ne (eu si Roxana doar) ca este duminica si sunt inchise. Dar preturi in vitrina tot am vazut. Bluze la peste 1000 de Euro, costumele pe la 3000, iar bomboana de pe tort sau de pe coliva, cum vreti sa-i ziceti, a fost o poseta, evident. Si nu era Luis Vuitton sau Bulion, cum ii place lui Ice sa-l "alinte". Era Christian Dihor, oops, pardon, Dior si era 3500 de euroi. Scuze, am mintit. Nu era atat. Era 3490 EUR. De data asta pe bune. Era de piele de piton, cica. La banii aia, i-am zis nevesti-mii, ca vin cu pitonul in brate si i-l si transez, dupa cat de mare era geanta. Cred ca ies fo 2 geamantane, 1 poseta si fo 3 penare pentru Roxana. Cum a murit Steve Irwin, cum s-a scumpit pielea de sarpe, ca nu mai are cine sa-i prinda. Ne continuam plimbarea, de data asta in sens opus catre Arcul de Triumf. Cand ajungem la Arc, tocmai se desfasura o miniparada militara, de fapt era unul din momentele solemne ce au loc zilnic la mormantul soldatului necunoscut, cand unul din generalii aflati in rezerva depune flori. Ceremonia a durat probabil cam jumatate de ora, dupa care am urcat sus pe Arc. Alte sute de scari de urcat, pentru ca liftul e numai pentru persoane cu handicap. Pai, eu, ca n-am avut bani sa-i cumpar nevestii Dihor din piele de piton, nu-s handicapat? Nu, cica. Asta e frustrare si frustratii nu urca cu liftul. Asta e, ghinion. Sus e un minimuzeu, cu cateva repere din istoria Arcului de Triumf si de-acolo mergem pe terasa, ca toata lumea. Se vede frumos Parisul de pe Arc, parca mai frumos decat din Turnul Eiffel, asta si pentru ca celebra stea formata din 12 bulevarde ce se intersecteaza pe locul pe care sta Arcul, arata deosebit, ca sa nu zic "beton", "marfa"... Tocmai incercam sa o asez pe Roxana, sa-i fac o poza cu Turnul Eiffel, cand in spatele meu o voce necunoscuta zice: "Daca vreti, va fac eu o poza la toti". Ca este roman, nu ma surprinde foarte tare, pentru ca trebuia o data si o data sa intalnim si romani, insa tipul nu era un turist cum probabil ca v-ati fi imaginat, ci era unul din militarii ce participasera la ceremonia de care v-am povestit. Intram in vorba si tipul imi spune ca e din Craiova, il cheama Buguleci, lupta in Legiunea Straina de circa 5 ani. Avea 4 ani de lupta efectiv, in fosta Yugoslavie, Angola, Afganistan, etc. De altfel cele 4-5 medalii de pe pieptul lui ii confirmau spusele. Reusise sa-si aduca si familia in Franta (sotia si 2 copii) si acum locuiau langa Paris. Parintii si fratele sunt in tara, nu-i mai vazuse de cand a plecat. Colegul lui, tot craiovean, era insa venit de putin timp. Am fost de-a dreptul emotionat. Sa ma intalnesc cu doi "capsunari" de frunte, romani, eroi (la propriu, nu la figurat) si unde, pe Arcul de Triumf, era un eveniment care a incununat cat se poate de frumos aceasta excursie. Pe Arcul de Triumf, la Paris, am fost mandru ca sunt roman, iar acum sunt mandru ca pot scrie despre un "capsunar" adevarat, nu de facaturile de la ProTV. Am facut si poze impreuna, pentru pozele alea imi vine sa mor de ciuda ca le-am pierdut, pentru ca o astfel de ocazie, probabil nu voi ma avea. Ne luam la revedere de la baietii nostri curajosi si ne incheiem sejurul cu o plimbare pe Champs-Elysee. Credeti ca s-a terminat? Azi nu, maine da.

Foto 3: Cele 2 palate vazute din Turnul Eiffel
Foto 4: Arcul de Triumf

8 comentarii:

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Roby spunea...

Bai tata, n-are ip nemernicu asta?!

Gabi Dinescu spunea...

Stai linistit roby, ca nu mai apare
Nu-mi bat capul cu toti nemernicii. Ce ar insemna ca Tolo sa-si puna mintea cu toti handicapatii care injura pe blogul lui?

Gabi Dinescu spunea...

uneori poate e mai bine sa nu stii, ca sa nu ai un soc :D

Andrei Crăiţoiu spunea...

Frumoasa zi,emotionanta caci ai avut ocazia sa cunosti unul de-al nostru.Un erou.Si eu sunt mandru ca te cunosc si citesc asa randuri frumoase.

Gabi Dinescu spunea...

andrei,
nu ma mai lauda, ca mi-o iau in cap :)
mai bine ma critici, asa ma ajuta sa-mi imbunatatesc stilul.

ice4you spunea...

Gabi - nu Andrei este cel cu critica ... ai uitat :D

Mai de data asta sincer sa fiu nu prea am ce critica ... ai povestit parca ceva mai domol si din randurile tale mi-am dat seama ca ti-a placut foarte tare ce ai vazut.

Si da clar, ptr 3000EU vin si eu sa vanam pitoni ... si deschidem si un restaurant cu preparate din piton ... am fi unici si ar manca la noi toti basinosii cu genti de ala Dihor si babornite de la Bulion, ptr ca na o sa fie trendy ...

Gabi Dinescu spunea...

N-am uitat, dar n-am vrut sa-ti dau apa la moara :D
Ultima zi parca m-a uns la suflet.